Senatoarea liberală Claudia Banu a conceput un proiect legislativ contra comercializării energizantelor pentru minori. Conform unui text publicat pe Facebook, Banu susține că inițiativa a pornit în urma discuțiilor cu părinții îngrijorați de acest fenomen. Redăm integral textul, cu mențiunea că senatoarea se află pe o linie ascendentă a inițiativelor legislative cu adevărat importante.
Astăzi vin cu rezultate concrete în urma discuțiilor pe care le-am avut cu cetățenii, la cabinet, în cadrul diverselor vizite și nu numai. Oameni tot mai neliniștiți cu privire la consumul de energizante în rândul minorilor m-au abordat pentru a-mi cere sau propune măsuri în acest sens. În jurul nostru, la orice pas, privim copii de 9-15 ani care consumă energizante. La școală, în parc, în puncte alimentare, la colț de stradă, dimineața sau seara, elevii noștri beau energizante ca pe apă. Este un fenomen îngrijorător, cu atât mai mult cu cât aceste băuturi sunt accesibile ca preț, o doză pornind de la 2 lei, o sumă la care majoritatea minorilor au acces ușor.
Organizația Mondială a Sănătății a catalogat energizantele drept ”un atentat la sănătatea publică”, iar conform Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fiecare doză are între 4 și 8 E uri.
Majoritatea conțin cantități impresionante de zahăr, coloranți, conservanți extrem de periculoși, îndulcitori, dar mai ales cantități de cafeină care determină accelerarea ritmului cardiac. Practic, vorbim de o băutură care nu ar fi recomandată consumului unui adult. Efectele consumului asupra corpului unui copil? Catastrofale. De la boli fizice, cu rată ridicată de mortalitate, la cele psihice, devastatoare, acționând extem de agresiv asupra creierului și sistemului nervos aflat în formare.
Astfel, alături de senatorii Nicoleta Pauliuc și Cristian Țăgârlaș, am inițiat un proiect de lege care a trecut astăzi de Senat și va merge spre aprobare către Camera Deputaților, unde am ferma convingere că va obține un vot favorabil. Proiectul de lege prevede interzicerea comercializării sau oferirea în mod gratuit a băuturilor energizante și a derivatelor acestora persoanelor cu vârsta sub 18 ani, inclusiv prin comerțul online sau alte metode de vânzare la distanță. De asemenea, am prevăzut desfășurarea de activități de informare și educare a consumatorilor cu privire la efectele acestora asupra sănătății.