De ce revine aproape obsesiv această temă în subiectele presei vâlcene? Pentru că membrii UZPR primesc un surplus de 50% din pensie. Iar unii au pensii mari pentru că provin, culmea, din alte meserii (ambasadori, medici, preoți, profesori, publiciști etc). Împotriva acestor nedrepte scurgeri de fonduri, presa vâlceană a scos, aproape la unison, baionetele.
Deputatul USR Marian Lazăr a convocat presa locală la o discuție liberă pe tema scandalului din jurul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR). La această întâlnire au participat, deși neinvitați, și liderii UZPR Vâlcea. Invitațiile deputatului au fost trimise redacțiilor active și oamenilor care efectiv trăiesc din această meserie și care au declanșat atacul contra imposturii calificate de la UZPR Vâlcea unde, sub patronajul fostului arbitru Nae Dinescu, și-au găsit legitimații de ziarist și 50% din pensie tot felul de persoane. În virtutea democrației a fost lăsată la discuții și gruparea UZPR din care au făcut parte Nae Dinescu, Emilian Frâncu (fost patron la Vâlcea 1 și fost politician), Dorel Constantinescu (jurnalist la Orizontul înainte de 1989), Nelu Barbu (cadru didactic) și Viorel Cherăscu (medic veterinar).
Discuțiile au debutat fulminant și au continuat la fel. Redăm pentru început un singur aspect. Când și-a început interminabilul discurs sforăitor despre cum s-a organizat UZPR la Vâlcea, Nae Dinescu a scăpat o explicație șocantă prin impostură și infracționalitate. ,,După două zile am primit prin mail adresa oamenilor (n.r. este vorba despre vâlcenii care încercau să se încrie în UZPR la București, iar de acolo au fost îndrumați la Vâlcea, la Dinescu) și numele cu prenumele. Când mă uit, am rămas zăpăcit! Vreau să vă spun că domnul Horăscu, prietenul nostru (n.r. fostul primar de la Prundeni, condamnat pentru corupție) avea șase înscriși: soție, surori, cumnate, fiice. Eu am rămas surprins. I-am dat telefon și i-am zis <măi, Ioane, de unde și până unde?!!>. Mi-a zis <lasă, bă, nea Dinescule, că merge și așa>”…
Bineînțeles că în acel moment, în rândurile jurnaliștilor prezenți s-a stârnit rumoare. Emilian Frâncu, mai pe fază, i-a spus la ureche lui Dinescu să evite asemenea detalii care mai rău îngroapă UZPR Vâlcea. În virtutea faptului că a fost corespondent la Radio Oltenia înainte de 1990, dar și că a colaborat cu presa în anii democrației, Horia Horăscu era membru UZPR. Odată cu el, prin impostură și fals, întreaga familie. Dacă transpunem acest exemplu dat chiar de Nae Dinescu la cum a crescut ca din apă UZPR Vâlcea vom ajunge la concluzii cumplite. Câți din cei 81 de membri (dintre care până în 20 sunt jurnaliști pe bune) au procedat ca Horăescu? Și cu câți a fost permisiv Dinescu?!
Tema acestor contre dintre UZPR și unii jurnaliști din afara uniunii este că indemnizația de 50% din pensie nu trebuie primită decât de cei care au lucrat efectiv în această profesie, primit salarii și plătind impozite de acolo. Nicidecum colaborând cu publicații sau televiziuni, în timp ce erau remunerați din alte părți.
Video: Antena 3 Vâlcea