Au învăţat pe rupte şi au obţinut rezultate remarcabile la învăţătură. Acum este momentul ca cei 13 elevi din Vâlcea, care au luat media 10 la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat, să fie răsplătiţi pentru eforturile lor. Consiliul Local al Primăriei Râmnicu Vâlcea a aprobat joi, 31 august 2017, un proiect de hotărâre privind acordarea unor sume de bani elevilor merituoşi. Dacă cei patru elevi care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat vor primi câte 3.000 de lei de fiecare, cei nouă elevi care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Naţională vor primi câte 1000 de lei de fiecare.
„Performanta celor 13 elevi care prin munca lor au reuşit să facă cinste municipiului Râmnicu Vâlcea este excepţională şi merită evidenţiată şi stimulată” – motivează Primăria Râmnicu Vâlcea.
Premierea elevilor se va face în cadrul unui eveniment festiv, organizat la o dată ulterioară ce va fi stabilită de comun acord cu premianţii şi cu conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.
Elevii care au obţinut media 10 la BAC:
Nicolae Loredana Daiana – Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea
Răban Roxana Cristina – Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea
Săvulescu Ştefan Adrian – Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea
Hogea Cristina Teodora – Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân Râmnicu Vâlcea
Elevii care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională:
Jianu Ioana – Şcoala Gimnazială Nr. 10
Oprea Mihai Adrian – Şcoala Gimnazială Nr. 10
Costin Claudia – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”
Lascu Tudor Andrei – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”
Loghin Răzvan – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”
Ogreanu Dominique – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”
Pănescu Angelina Gabriela – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”
Tudorin Maria Andrada – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”
Uţă Daria Rebeca – Şcoala Gimnazială „Take Ionescu”