Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, împreună cu cei ai Biroului Siguranța Școlară au organizat o activitate de educație rutieră pentru un număr de 145 de copii și cadre didactice din două unități de învățământ din județul Vâlcea – Școala Gimnazială Tina (comuna Livezi) și Școala Gimnazială Măciuca.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul Programului Național de Educație Rutieră „FII CONȘTIENT” și a avut drept scop creșterea gradului de conștientizare în rândul copiilor cu privire la importanța respectării regulilor de circulație și siguranței în trafic.
Pe parcursul zilei, participanții au avut parte de sesiuni interactive, în cadrul cărora au învățat aspecte esențiale despre comportamentul preventiv în trafic și cum să se protejeze în calitate de pietoni, bicicliști, utilizatori de trotinete, role sau motociclete. Activitățile au fost susținute de polițiști specializați în educație rutieră și au inclus informații utile și relevante pentru viața de zi cu zi a copiilor.
Temele abordate au inclus:
• Recomandări pentru siguranța în utilizarea trotinetelor, bicicletelor, rolelor și vehiculelor motorizate;
• Reguli de traversare corectă a drumului și comportament în calitate de pasager;
• Importanța cunoașterii semnalizării rutiere din zona școlii și a locuinței;
• Consecințele nerespectării regulilor de circulație;
• Relația polițist-copil și rolul polițiștilor în siguranța rutieră.
„În cadrul activității, participanții au avut acces și la laboratorul de educație rutieră, care a fost dotat cu materiale educative, semne rutiere și jocuri didactice, astfel încât învățarea să fie mai atractivă și mai ușor de înțeles. Această activitate face parte dintr-o serie de acțiuni menită să conștientizeze tineretul despre importanța siguranței rutiere. Prin astfel de întâlniri, Poliția Română își propune să creeze o cultură a responsabilității rutiere în rândul generațiilor tinere”, au epxlicat reprezentanții IPJ Vâlcea cu privire la desfășurarea acestei acțiuni.
Foto: IPJ Vâlcea