7 martie 2024

FOTO: Polițiștii i-au prins iar pe elevi prin baruri. Ce le-au făcut…

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au derulat, în data de 6 martie 2024, activități specifice, preventiv-informative, în zona unităților de învățământ din județul Vâlcea, pentru prevenirea și combaterea absenteismului în rândul elevilor din învățământul preuniversitar.

La aceste activități au participat polițiști din cadrul Polițiilor Municipale și Orășenești, Secțiilor de Poliție Rurală, de la Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Biroul de Siguranță Școlară și Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității. În cadrul activităților desfășurate, s-a avut în vedere menținerea nivelului ridicat de acțiune în cadrul activităților de control sistematic și prezența activă, în mediile și locurile din apropierea unităților de învățământ preuniversitar, în vederea prevenirii și combaterii fenomenului de absenteism școlar.

Totodată, s-a avut în vedere eficientizarea modului de acțiune în domeniul prevenirii infracțiunilor comise cu violență în unitățile de învățământ preuniversitar, precum și prevenirea și combaterea comerțului ilegal cu produse din alcool și tutun. Cu ocazia activităților desfășurate de polițiști la 6 unități de învățământ din județul Vâlcea, au fost instruiți 150 de elevi, aceștia fiind atenționați cu privire la conduita în școală și societate.

În cadrul activităților desfășurate au fost verificați 91 de agenți economici, situați în vecinătatea unităților de invățământ, fiind constatate și aplicate opt sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9.000 lei. De asemenea, s-a avut în vedere identificarea și efectuarea de activități informative, la localurile de alimentație publică de tip cafe-bar, săli de jocuri electronice (casino – slot machine), cu accent pe comercializarea de băuturi alcoolice sau produse de tutun, dar și de combaterea accesului elevilor minori la jocurile de noroc.

Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea transmite următoarele recomandări pentru părinți:
• interesați-vă permanent de situația școlară a copilului dumneavoastră;
• la finalul fiecărei zile, discutați cu copilul dumneavoastră despre cum a decurs timpul petrecut la școală;
• atunci când observați schimbări comportamentale negative sau atitudine ostilă, comunicați cu acesta pentru rezolvarea în comun a situațiilor cu care se confruntă;
• încercați să îi cunoașteți și să vă apropiați de prietenii lui și familiile acestora.

Recomandări de la polițiști pentru elevi pe durata cursurilor școlare:
• fiți atenți atunci când vă alegeți prietenii și căror anturaje vă alăturați! Evaluați-vă prieteniile pentru a evita persoanele conflictuale, agresive sau cu comportamente antisociale;
• nu răspundeți la provocări care vă pot conduce la situații neplăcute și nu vă lăsați influențați de ceilalți;
• analizați singuri sau împreună cu părinții riscurile la care puteți fi expuși;
• dacă vă regăsiți în situații în care sunteți amenințați sau obligați să faceți lucruri pe care nu le doriți sau cu care nu sunteți de acord, refuzați categoric și anunțați un adult;
• fiți prudenți la persoanele necunoscute, pentru a nu deveni victime ale acestora;
• atenţie la capcana drogurilor şi a alcoolului! Aceste substanţe sunt în strânsă legătură cu infracţionalitatea;
• relaționați cu părinții voștri despre momentele importante de la școală.

You May Also Like