Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, la Parohia Dăești I, s-a desfășurat prima ediție a Taberei de vară, intitulată „Bucuria copilăriei”, ce a reunit, timp de șase zile, un număr de peste 50 de copii din cuprinsul parohiei.
Cu sprijinul Primăriei Dăești și cu ajutorul voluntarilor, membrii Centrului catehetic parohial au desfășurat, timp de aproape o săptâmână activități recreative și de creație, socializând, învățând lucruri noi și legând prietenii.
Tabăra de vară a debutat cu săvârșirea slujbei de mulțumire, după care, fiecare zi a avut câte o tematică diferită:
• în prima zi a fost susținut un atelier de jocuri muzicale interactive de către îndragita interpretă de folclor Raluca Bălășoiu;
• a doua zi a fost animată de prezența doamnei ceramist Raluca Maria Iorga din satul Olari – regiunea Horezu, care le-a dezvăluit celor mici tainele olăritului;
• în a treia zi s-a organizat un atelier de cosmetică și înfrumusețare naturistă, gestionat de către doamna farmacist Ciocan Denisa;
• ziua a patra a fost marcată de atelierul de toacă, ce l-a avut ca oficiant pe profesorul și teologul Răzvan Băzărâncă, în cadrul căruia a avut loc și concursul „Cântec de toacă”, ce l-a desemnat drept câștigător pe tânărul Nikolas-Petru Ungureanu;
• în ziua a cincea s-au desfășurat activități ludice și teatru de păpuși, la care a luat parte îndrăgita actriță și enterteiner Vero Căliman;
• în ziua a șasea a avut loc petrecerea de final a Taberei de vară și festivitatea de premiere, în cadrul căreia toți cei prezenți au primit daruri și diplome de participare din partea Consiliului Parohial și Local.