Inspectorul general şcolar al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea, Andra Bică, a luat atitudine în privinţa recentelor dezvăluiri din şcoli, cu privire la strângerea de fonduri de la părinţi pentru ca învăţătoarele să se doteze cu aparatură performantă. Şefa învăţământului vâlcean s-a arătat indignată de tupeul anumitor cadre didactice şi a mărturisit că, într-adevăr, se primesc mesaje de la părinţi şi la Inspectoratul Şcolar cu privire la faptul că anumite cadre didactice din Vâlcea solicită sume de bani de la părinţi.
Ca atare, în cadrul şedinţei cu directorii şcolari din judeţ, Andra Bică le-a solicitat imperativ să stopeze astfel de practici.
„Din păcate sau din fericire, șeful răspunde pentru toți. Așadar, în momentul în care un subaltern al dumneavoastră – profesor, învățătoare, învățător, educatoare – strânge fonduri pentru anumite rechizite sau aparatură performantă, să știți că este ilegal. Şi alături de dumnealor, veți răspunde și dumneavoastră. Au spus-o și cei dinaintea mea, am spus-o și eu în ultimii ani Și am obosit spunând aceste lucruri, ca orice strângere de fonduri în școală este ilegală. Pot părinții, nu dumneavoastră, să înființez asociații și este treaba lor, pentru ca au un regim acele asociații. Dar nu directorul trebuie sa se ocupe de asta și nu profesorul trebuie să se ocupe de asta. Am avut proasta inspirație să citesc presa înainte de a veni la această ședință și m-a durut ce-am văzut acolo. Știți de ce m-a durut ? Fără să exagerez, vă spun că sunt convinsă că sunt adevăruri. Să știți că părinții vorbesc și nu se întâmplă numai la școlile nominalizate în articol, sunt reclamații venite și pe adresa de e-mail a Inspectoratului școlar. Le avem dacă vrei să le vedeți. La majoritatea școlilor gimnaziale și liceale care au gimnaziu se practică acest lucru, dar în special la învățământul primar. Eu nu vreau să acuz pe cineva, dar este suficient ca unul singur dintr-o Școală de 120 de profesori sau de 80 de profesori sau de 50 de profesori să facă treaba asta. E suficient unul singur și a stricat totul. Şi e suficient un părinte din peste 1000 să spună aceste lucruri. Vedeți bine că acum există și rețele de comunicare, de socializare și se poate trimite un mesaj oricui. Mie mi se trimit mesaje pe Messenger, pe WhatsApp, chiar si pe telefonul personal şi v-am spus că și pe mail-ul oficial al Inspectoratului Şcolar. Haideți să nu ascundem aceste elemente și să spunem că nu există. Pentru că ele există! Ceea ce eu doresc de la dumneavoastră este să încercați și să vă străduiți să le stopați cu desăvârșire” – a spus inspectorul şcolar general al ISJ Vâlcea, Andra Bică.