La ultima sa conferinţă de presă, prefectul de Vâlcea, Florian Marin, a declarat că este pe punctul de a chema Corpul de Control al ministrului Educaţiei pentru a face verificări la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. Reprezentantul guvernului în judeţ susţine că, din datele pe care le are la ora actuală, există suspiciuni de discriminare a elevilor de la gimnaziu, iar conducerea instituţiei nu ar dori să lămurească problema.
„Am cerut nişte rapoarte (de la Colegiul Naţional Matei Basarab Râmnicu Vâlcea – n.r.) şi am primit nişte răspunsuri diplomatice. Eu am cerut să mi se spună ceva şi mi s-a răspuns, până în acest moment, altceva. Adică, am solicitat să mi se spună dacă în şedinţa Consiliului de Administraţie s-a stabilit un program orar pentru clasele I, II, III, IV şi mi s-a răspuns că s-a stabilit şi că în anexă e prezentată situaţia. Numai că nu am înţeles nici până acum, şi sper să-mi clarifice cineva în perioada următoare, de ce două-trei clase sunt de dimineaţă şi celelalte după-amiază. Eu sper să aflu de ce nu se respectă un principiu la modul general, pentru că pare o chestiune discriminatorie în raport cu ceilalţi de acelaşi an. Dacă această situaţie nu se va rezolva, nu vă ascund faptul că voi solicita Corpului de Control al ministrului Educaţiei să vină să facă verificări. Pentru că nici nu mă pot imixtiona în activitatea unei unităţi şcolare, nici nu o fac pentru că am competenţe limitate, dar am rolul de mediator atunci când apar conflicte. Dacă există reticenţă din partea unor unităţi şcolare de a-mi răspunde concret la ceea ce le cer, trec la pasul următor, cel legal, acela care spune că acolo unde există probleme la structurile deconcentrate, solicit Corpului de Control să clarifice situaţia. Şi nu voi ezita să facă acest lucru! Acolo este şi o problemă de comunicare în interiorul echipei manageriale” – a declarat prefectul Florian Marin.