9 septembrie 2024

Rezultat de excepție reușit de o elevă de 15 ani din Râmnicu Vâlcea: PREMIUL al doilea la Olimpiada Internațională de Limba Engleză

La începutul lunii iulie, ziarul nostru vă prezenta un interviu cu Maria AVRAM, singura absolventă de clasa a VIII-a din județul Vâlcea care a reușit să obțină media 10 la examenul de Evaluare Națională, în anul 2024. Interviul la care facem referire poate fi citit AICI.

Vă spuneam atunci că, pe lângă notele maxime pe care Maria le-a obținut la cele două probe scrise ale examenului de Evaluare Națională (Limba Română și Matematică), eleva Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea este pasionată și de alte discipline școlare. Ne referim, în primul rând, la pasiunea pentru studiul Limbii Engleze, disciplină la care Maria a câștigat, în primăvara anului 2024, primul loc la nivel național. Drept urmare, ea s-a calificat la Olimpiada Internațională de Limba Engleză.

„Am fost mereu atrasă de limbile străine, în special de engleză, pasiune care mi-a fost încurajată încă din copilărie de către mama mea. Sunt extrem de fericită că am reușit să ajung la această performanță și consider că, datorită englezei, am avut ocazia să cunosc oameni deosebiți și să am parte de experiențe inedite. Sunt nerăbdătoare să particip la Olimpiada Internațională de la Constanța, în cadrul căreia sper să-mi creez amintiri de neuitat”, ne spunea Maria, la începutul lunii iulie, în interviul pe care a avut amabilitatea să îl ofere publicației noastre.

Acum, la început de septembrie, la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, organizată chiar în România, la Constanța, Maria a reușit să își reprezinte foarte bine țara, județul, dar și liceul. Ea a obținut două premii la acest concurs de anvergură internațională, la care au participat elevi din 15 țări europene. A obținut locul al doilea în cadrul Olimpiadei Internaționale, dar și primul loc la secțiunea „Proiect” din cadrul Olimpiadei.

Felicitările pentru acest rezultat se cuvin, în primul rând, Mariei, însă trebuie amintit și rolul important al Olguței Burlan, profesorul-coordonator al elevei de la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea. Sigur, a contat foarte mult și sprijinul intens pe care părinții i l-au oferit Mariei, adolescenta de 15 ani mărturisind că pasiunea pentru Limba Engleză i-a fost insuflată de către mama sa.

O felicităm și noi pe Maria pentru acest rezultat excepțional, o felicităm (puțin retroactiv, e adevărat) și pentru ziua onomastică pe care și-a sărbătorit-o ieri, 8 septembrie, și îi dorim mult succes la liceu, ea fiind acum elevă, tot la Colegiul Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, în clasa a IX-a, la specializarea matematică-informatică.

You May Also Like