Răzbunarea cavalerilor templieri care l-au ajutat pe Basarab I contra duşmanului lor de moarte, Carol Robert de Anjou.
Ordinul Templierilor, creat după prima cruciadă (1096), a fost înființat în 1119 la Ierusalim de către Hugues de Payens cu scop de apărare a Țării Sfinte și a fost recunoscut oficial de biserică în 1129. Se distingeau după tunicile albe cu cruce roșie, fiind bine antrenați, educați și disciplinați. Având inițial rolul de protecţie a pelerinilor creștini în Țara Sfântă, au devenit treptat o puternică organizație militară și bancară. Ei au creat și o puternică infrastructură economică în întreaga creștinătate și au introdus proceduri financiare, unele valabile și în timpurile noastre, fiind un fel de embrion al structurilor financiar-bancare actuale. Odată cu înfrângerile zdrobitoare suferite de la musulmani, sprijinul pentru existența ordinului s-a stins și cu acest prilej regele Franţei, Filip al IV-lea cel Frumos (care era dator vândut la Ordin), i-a acuzat de erezie pentru venerarea unui idol cu numele Baphomet (sodomie, blasfemie, renegarea crucii). Cu ajutorul Papei Clement al V-lea, Filip pune la cale distrugerea templierilor. Pe 13 octombrie 1307, regele confiscă averile ordinului și-l arestează pe Jaques de Molay, conducătorul acestuia, ocazie cu care scapă și de datoriile imense pe care le acumulase.
Pe 18 martie 1314, marele magistru al ordinului, Jaques de Molay este ars pe rug. Ordinul însă nu a fost distrus în totalitate deoarece o parte din templieri au fugit din Franța, prin Veneția și Ungaria, țari unde conduceau rudele regelui francez – Carol Robert de Anjou în Ungaria și Carol al III-lea de Anjou, domnitor în 1309 al Regatului celor Două Sicilii. Ei au interzis prezența cavalerilor în aceste țări. Ultimul perceptor al templierilor a trecut în rândurile frăției teutonice. Papa Clement al V-lea a înăsprit căutările templierilor în Toscana, Dalmația, Istria și Veneția și de aceea cavalerii s-au răspândit în vest până în Scoția, dar și spre est. O parte din ei au găsit adăpost în Epir, unde încă mai existau tradițiile vechiului imperiu al Romeilor din Bizanț. În Epir domnea Nichifor I, născut în anul 1240, rudă cu împărații din Bizanț. În secolul XX s-au descoperit hrisoavele despotului Nichifor I în care se menționează despre zestrea oferită fiicei lui, cu pietre sfinte aduse din Palestina, luate din casa Preasfintei Maicii Domnului, de către cavalerii templieri. De-a lungul timpului, cu ocazia diverselor sărbători, erau reamintite scene cu cavalerii templieri, prin vestimentația pe care o aveau.
În Epir locuiau greci, slavi, vlahi, italieni, populații ce au transmis mai departe istoria locală.
În Rusia anului 1765, o lojă a templierilor din Sankt Petersburg era condusă de Piotr Ivanovici Milissino, fiul unui medic grec ce a fost vicepreședinte al cancelariei medicale a țarului Petru I și care spunea că se trage direct din Ordinul Templierilor. Referitor la migrația cavalerilor templieri spre est, Ivan Milkov, cercetător bulgar, spune că Basarab I a distrus în 1330 armata lui Carol Robert de Anjou la Posada cu ajutorul cavalerilor templieri, ce ar fi trecut de partea valahilor. Experiența militară și bogăția lor i-au permis tânărului stat valah să-i învingă pe unguri.
Ordinul Cavalerilor Ospitalieri a fost întemeiat în 1048 de către un grup de negustori din republica italiană Amaflia. Ei au cerut să se construiască la Ierusalim o mănăstire și un spital care să ofere asistență pelerinilor de către un călugăr benedictin, Gerardo de Sasso. Aveau ca semn distinctiv o cruce albă cusută peste tunica neagră. Raymond de Puy le-a dat o nouă însărcinare și anume cea de apărare a pelerinilor, constituind ordinul militar cunoscut ca Ordinul Sfântului Ioan, membrii fiind călugări ce în timp și-au luat rolul de apărare a locurilor sfinte față de musulmani.
Acest ordin acum este constituit din călugări de origine nobilă, ei depunând jurământ de sărăcie, castitate și supunere dar căpătând și multe privilegii, pe de o parte arme, circulă liber, dobândesc independență față de orice autoritate statală.
Paschal II a recunoscut ordinul. Ei purtau o mantie neagră cu o cruce albă malteză cu opt colțuri spre deosebire de ordinul templierilor ce purtau îmbrăcăminte albă cu cruce roșie. Odată cu cucerirea Ierusalimului de către cavalerii ospitalieri, forța lor a crescut ca și marile bogăţii pe care le aveau.
Odată cu cucerirea Ierusalimului de către cavalerii ospitalieri, faima lor a crescut plus bogățiile pe care le aveau. Pe parcurs, după căderea lor militară și căderea Acrei (cetate la Marea Mediterană) au plecat în Cipru. În 1310 au ajuns în Rodos până în 1522. În anul 1530 li s-au oferit insulele malteze unde au stat până în 1798 când Napoleon i-a expulzat în Italia.
Ordinul teutonic a fost fondat în Acra în Palestina în 1198 și a căpătat un caracter militar, însumând cavaleri germani de origine nobilă, capelani și călugări servitori. Teutonii foloseau aceleași reguli monastice ca și templierii și erau recunoscuți oficial de Papa Inocențiu al III-lea în 1199. Ei purtau o tunică albă cu o cruce neagră. Activitatea lor războinică a fost redusă în Țara Sfântă, însă foarte intensă în Europa de Est. Regele Ungariei i-a invitat să participe la apărarea Regatului în Țara Bârsei în 1211 dându-le pământ și alte drepturi, iar de aici au fost trimiși în Prusia și împotriva slavilor balticiîn 1226. În 1234, Papa Grigore al IX-lea le-a acordat controlul asupra oricărui teritoriu cucerit de la slavi.
În 1300, teutonii au devenit o mare putere ce cuprindea Letonia, Estonia, Prusia Orientală și o parte din Germania. Cu timpul, puterea lor a scăzut și au fost învinși la Tonnenberg în 1410 de către polonezi, cehi, unguri, tătari, cazaci și lituanieni.
Ordinul Dragonului a fost un ordin militar asemănător templierilor instituit în zona centrală a Europei, creat de Sigismund de Luxemburg in 1408, in numele lui Iisus Cristos. A urmărit întărirea pământenească a bisericii creştine care se lupta împotriva duşmanului extern si intern, împotriva turcilor si husiţilor. Primul maestru al ordinului este baronul Mihail Garay. Printre cavaleri sunt nobili saxoni, unguri, polonezi, italieni, cehi si valahi (Vlad Ţepeş).
Față de cele prezentate mai sus reiese că aceste cruci săpate în piatră care seamănă cu o cruce malteză aflate în douălocuri la 50m distanță una de alta semnifică faptul că în această zonă a avut loc o luptă importantă, cu mare probabilitate între armata lui Basarab I (ajutat de cavalerii templieri) și Carol Robert de Anjou, luptă câștigată de domnitorul valah la Posada (Perișani, Titești, Vâlcea).
Din câte se cunoaște, regele Bela al IV-lea, în diploma semnată cu cavalerii ioaniți în 1247, acestora li s-a dat dreptul asupra Țării Severinului, departe de Țara Loviștei, la peste 200 km, iar aceștia nu au stat mai mult de zece ani.
Crucea cavalerilor ioaniți nu avea cum să fie prezentă în această zonă deoarece ei deja în anii următori nu existau aici.
Regele Andrei al II-lea a chemat cavalerii teutoni în Țara Bârsei în 1211, tot la mare distanță de Țara Loviștei iar în 1226 au fost expulzați în Prusia.
Numai cavalerii templieri își explică prezența lor aici și ura lor contra lui Carol Robert de Anjou, datorită acțiunilor casei regale franceze de distrugere a templierilor și ne face să credem în participarea lor la luptele din Țara Loviștei.
Urmașii lui Basarab I, probabil Alexandru Nicolae, au desăvârșit sau determinat ridicarea acestor monumente, pe care le descrie în 1574 polonezul Maciej Stryjkovski, în drumul lui de întoarcere din Turcia spre Polonia, trecând prin Curtea de Argeș spre Sibiu:
„Regele ungar Carol (Robert), radicând un război năpraznic asupra domnului muntenesc, Basarab, a fost bătut cu desăvârșire, prin stratagemă de către munteni și moldoveni, astfel încât cu puțini ai săi abia-abia putu scăpa cu fugă în Ungaria. Pe locul bătăliei, domnii muntenești zidiră o biserică și ridicară trei stâlpi de peatră, precum văzui eu însumi în 1574, întorcându-mă din Turcia, dincolo de târgușorul Gherghița, două zile de drum de la orașul transilvan Sibiu, în munți.”
(La Hașdeu „Archiva istorică”, tom. II, p.7)
(N. Densușianu, „Dacia preistorică”, p.151, la subsol)
Examinând documentele consemnate de istorie reiese că în 1976, profesorul Damian Bogdan a consemnat următoarele:
„În punctul “Gruiul Plăcintei” din “Dosul Dealului” s-a descoperit o piatră paralelipipedică de dimensiunile 2m x 1,70m x 0,70m. Pe latura de nord-vest a pietrei este săpată o cruce bizantină cu înălţimea de 40cm. Pe aceiaşi latură se află şi o inscripţie slavă dispusă pe trei rânduri. […] Cele trei rânduri de text au punctuaţie şi sunt precedate de câte o cruce reprezentând invocaţia simbolică, ceea ce ne determină să credem că este vorba de trei texte deosebite. […] După factura literelor celor trei rânduri din text inscripţia ar putea fi datată prin secolele XII-XIV, urmând ca studiile ulterioare să confirme sau să infirme această ipoteză iniţială. […] Descifrarea textelor în întregime şi dublarea acestei munci de serioase cercetări arheologice poate duce la scrierea unor pagini necunoscute din trecutul patriei noastre.”
Personal, cred că domnul profesor Damian Bogdan a confundat crucea bizantină cu crucea cavalerilor templieri. Părerea mea e că in secolele următoare (XIV-XVII) grămăticii au înfrumusețat crucea templierilor dându-i forma unei cruci bizantine.
(cruce descoperită de preotul Teleabă Mihai)
Întâmplarea a făcut ca în 2003 preotul Teleabă Mihai să descopere un monument de piatră, interpretat de profesorul Voica în următorul sens:
În aceasta vară, revăzând amplasarea acestui bolovan cu inscripţie chirilică, la circa 50 metri de el am fotografiat o altă cruce gravată cu inscripția chirilică „Iisus Christos învingătorul”,fapt ce ne determină să credem că în aceasta zonă s-au întâmplat în trecut evenimente deosebite cu circa șapte secole în urmă. De menţionat că prin acest loc, numit de localnici „Calea Mare” era drumul ce făcea legătura între Sibiu, Câineni, Boișoara și Curtea de Argeş încă de pe timpul împăratului Traian, la un kilometru fiind castrul roman din Titești.
Studiind capacitatea de luptă și înzestrarea militară a cavalerilor templieri prezenţi în toată Europa Occidentală – Franţa, Italia, Germania, Ungaria, țări organizatoare de cruciade ale căror drumuri spre Palestina sau Constantinopol puteau să traverseze Transilvania și Tara Românească prin trecătorile Carpaţilor – se explică astfel faptul că aceşti cavaleri templieri, după expulzarea lor din Franţa și Ungaria l-ar fi putut ajuta pe Basarab I la Posada.
Dealtfel, fiind persecutaţi în anii 1307, 1314 și următorii de Filip al IV-lea, Papa Clement al V-lea și Carol Robert de Anjou, ei au decis să plece spre Răsărit (Muntenia, Moldova) unde erau aşa-numiţii creştini schismatici (ortodocşi) cărora puteau să le dea o mână de ajutor în lupta lor cu regatul ungar. Cred că aveau în memorie și luptele lui Litovoi din 1272-1276 cu regele Ladislau Cumanul precum și cele ale lui Basarab I pentru stăpânirea banatului de Severin în 1324. Așa s-ar explica și tactica de luptă aplicată ungurilor care aveau o armată numeroasă și bine echipată dar pe care Basarab I i-a atras în capcana de la Posada.
Despre aceste evenimente, Veaceslav Matveev publică articolul „Ordinul Templierilor și Moldova”.
Bibliografie:
http://www.noi.md/md/news_id/64430#x
http://duras33.blogspot.com/2010/06/ordine-cavaleresti-cele-mai-importante.html
Autori:
Dr. Ionițescu Constantin
Prof. Ionițescu Daniela
