Școala nr. 4 din Râmnicu Vâlcea va organiza, ca la fiecare început de an școlar, o festivitate prin care va marca acest moment important din viața oricărui elev, mai ales pentru cei care vor păși pentru prima dată la această școală. Evenimentul de deschidere a anului școlar este programat luni, 9 septembrie 2024, cu începere de la ora 09.30.
Calendarul anului școlar 2024/2025
Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024; Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024.
Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024; Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ. Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene, în perioada 10 februarie – 2 martie 2025;
Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene, până joi, 17 aprilie 2025; Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025.
Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025; Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025; Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor amintite mai sus și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.