Basarabii nu sunt cumani, ei se trag dinsarabii lui Decebal
Orașul Râmnicu Vâlcea era un puternic centru economico-social și cultural, de mai multe generații; aveau mori, biserici, sate cu mulți locuitori, heleșteu natural (la vărsarea actualului râu Olănești, pe atunci numit Râbnic) și drumuri pietruite pe fosta cale a lui Traian. Peste dealul Licura (actual Petrișor) se afla o mină de sare de suprafață. Acest lucru apare și in declarațiile voievodului Radu, care spunea despre comitele de la Timișoara a pus vamă negustorilor de sare din Orșova.
Din actele episcopiei reiese că voievodul Bogdan a fost primul care a făcut o biserică în Râmnic pe la 1303-1304. Este posibil ca numita Curte de la Hinătești să fi fost sediul voievozilor din neamul lui Lilovoi. Prezența boierului Nan Udobă în Călimănești se explică prin coborârea rudelor lui Negru Vodă odată cu el, la Câmpulung. Unele rude au fost împroprietărite aici, ca Nan Udobă, pe care îl găsim înmormântat la Curtea de Argeș, având un inel de aur cu zeul Asclcpios și zeița Higeea. Acest lucru ne arată marele grad de cultură pe care l-au moștenit în Ardeal, lângă Cluj. Tot în mormântul acesta s-a găsit o floare de lis care arată că provenea din rudele lui de la Dăbâca. Negru Vodă, traversând Oltenia de sub munte, a adus acolo și a altă ramură a celor din Dăbâca și anume pe Dimitrie Dăbăcescu. Acesta, la rugămintea lui Radu, a donat mănăstirii din Tismana loc pentru construcție plus cele necesare.
Azi, când citești despre oraşul Râmnicu Vâlcea, nu poți să nu rămâi impresionat de dacii noștri localizați în toate împrejurimile, începând de pa Valea Oltului, cuprinzând actualul Stolniceni și până la dealurile molcome ale Buridavei dacice, bogate în sarea pământului. Fără sare nu se poate trăi. Vedem şi azi cum popoarele lumii se zbat să aibă sare, bineînțeles, cu mijloace moderne. Artera de circulație, Oltul, a favorizat dezvoltarea economică şi socială a localității. Regii timpului erau slăviți şi respectați pentru a păstra acest dar. Thiamarcos este un exemplu… Pământul mai ascunde şi azi comori ale vremii de atunci… Câtă organizare pe Traian pentru a pune mâna pe aceste bogății…! A făcut un drum modern după ştiinţa vremii pentru a străbate de la Dunăre până în Transilvania drumul în siguranţă şi pentru a pune mâna şi pe aurul dacilor din munții Orăștiei. A făcut podul peste Dunăre la Turnu Severin pentru a-i prinde pe daci ca într-un clește. A dezvoltat drumul Mehadiei pentru a ajunge la centrul sfânt şi sacru al dacilor la Sarmisegetusa. Ce ştiinţă era acolo acumulată!
Au adus armate întregi şi le-a localizat în Buridava romană, care, în timp, s-au răspândit și peste Buridava dacică. Armate întregi au staționat aici. Comerţul s-a dezvoltat cu Moesia cu orașele lumii de la sud de Dunăre. Cultura s-a dezvoltat şi nu este de mirare că mai găsim vestigii ale acelor vremuri.
Burebista a fost unul din marii regi ai Daciei care și-a apărat glia. Episcopul german Iordanes a scris despre organizarea dacilor în secolul V, denumindu-i goți. Într-un stat organizat avem regi, conducători religioși, militari. Dio Casius a scris toată această organizare. În timpul lui Traian şi Decebal, scriitorul elen Dione Crsisostomul a scris de casta conducătorilor daci numiți sarabi și despre rolul lor în viaţă. Sigur că existau zei după care își organizau cultul. Aşa se face că Herodot, Strabon au scris despre aceste popoare, care vorbeau o limbă proto-latina, care se putea înțelege din estul îndepărtat, până peste Tracia, sudul Dunării, Panonia. Cea mai concretă relatare este poetul Ovidiu care a scris că înțelegea bine proto-latina pe care o foloseau geții, ce exemplu mai clar! Preoţii templelor lui Dionisos, Orfeu, Bendis aveau că semn distinctiv o căciulă de vulpe, numită bassara, o căciulă încovoiată întâlnită la sarabii daci. Aici a intervenit hazardul! Învățatul geograf Ptolemeu, încurcând cuvântul sarab cu cuvântul arab, a lăsat scris că Jiul poartă numele de „fluviul arabilor„, iar munții Haţegului poartă numele de „muntele arabilor”. De atunci încoace, bieții urmaşi ai dacilor au luat numele de arab, adică negru. Secolele ce au urmat au făcut ca noi să purtăm numele de arabi. Împăraţii ce au urmat au purtat numele de Filip Arabul sau Galerius, Regalianus, Licinius, neamuri de împărați care au dezvoltat Imperiul Roman. Toată cultura Daciei a rămas prezentă până azi. În timpurile care au urmat a pus amprenta asupra viitorilor Basarabi, purtători de căciulă de vulpe, bassara. Peste aceste teritorii bine organizate, au tot năvălit popoare, care au conlocuit cu valahii noştri.
Zona Vâlcii s-a dezvoltat. Natura a fost darnică cu localitățile noastre. Așa s-au construit locuri de apărare pe Dealul Capela, Petrişor, Cetățuie, Malul Alb.
Religia și-a spus şi ea cuvântul lui Dumnezeu. Au apărut biserici unde oamenii se rugau la Dumnezeu pentru a-i apăra de rele… Steagul dacic îl putem găsii în muzee. Ceramica s-a dezvoltat. Pentru o vreme s-au pierdut date istorice despre noua castă a sarabilor Basarabi, însă ei au continuat să-și dezvolte viața. Tot teritoriul de la Ţara Făgăraşului, Bârsei, munții Haţegului, Ţara Oltului, Banatul de Severin a fost plin de acești Basarabi, care au dus pe mai departe viața lor socială și militară. Nu poți să treci prin istorie şi să vezi rolul preoților purtători de căciulă bassara. Traian a adus cohorta 2 Flavia Besiforum, buni luptători şi preoți militari, pe care i-a cantonat la Mihăeşti, la Băiţa, Turnu Roșu, Cincşor, Râjnov, Alba Iulia… Ce au făcut acești oameni numiți beseni, preoți ai lui Dionisos Basereu?…
Şi-au dezvoltat cultura lor în zei, au făcut cetăți în zonele unde au trăit. La Făgăraş, un urmaş a lor a făcut cetatea lui Negru Vodă. De unde numele… De la Arabii lui Ptolemeu… Iar cognomenul de Negru a rămas scris pentru vecie în neamul valahilor.
Azi este simplu când citești că în 1215 a fost un Negru Vodă la Câmpulung.
A fost nevoit de vremurile de atunci să treacă munții la sarabii lui Negru. În timp apar documente cu acte lăsate de Negru Vodă la Rășinari, acte din Țara Făgăraşului la 1232, sub semnătura lui Grigore Venețianu, omul lui de încredere.
Cărţi scrise de oameni de cultură ca Ion Monea din Ținutul Făgăraşului arată o prezenţă continuă în tot arealul Banatului, Ţării Haţegului, Țării Făgăraşului. În ultimele decenii s-au descoperit vestigii arheologice cu zeități ca Dionisos, Orfeu, zeița Bendis, cultura ce se petrecea acum 1900 de ani. Se găsesc la muzee din Făgăraş, Alba Iulia, Muncel. Acestea sunt documente vii de necontestat pe parcursul timpului. Aceste studii s-au făcut din anul 1980 încoace și se găsesc la Muzeul din Făgăraș, Alba Iulia.
Trebuie să fi legat la ochi să nu apreciezi pe primul mare rege al Ţării Româneşti, care a fost nevoit să treacă munții la Curtea de Argeş, Câmpulung, să-și facă ţară nouă. Lui i s-au închinat ceilalți Basarabi, recunoscându-l ca rege. A primit pământ, a moștenit ce era al lui începând de la Câmpulung până la Dunăre. A lărgit Ţara Românească. A cuprins inima ţării, adică Ţara Loviştei, loc de legătură cu Basarabii lui de la Sud de Carpați. De trecut în acele timpuri, a trecut împreună cu regina lui, Marghita, chiar dacă era catolică. A fost urmat şi de rudele de la Dăbâca, fata lui Micud Banul.
Azi privim câş acest lucru, dar căsătoriile se făceau în funcție de interese. Și banul Micud avea interes! Banul Micud a fost devotat regelui Ştefan al V-lea, după care, lui Ladislau Cumanul. Când partida cu Ladislau a luat sfârșit, a trebuit, sub forma ameninţării, să treacă munții. Aveau cetăți în toată ţara iar dovada că a fos însoțit de rudele lui, este acel boier Nan Udobă din Călimănești.
Această localitate, Dăbâca, a fost a romanilor lui Gelu. Prin anii 780─800 s-au găsit urmele unei cetăţi de pământ folosită de daci pentru transportul sării pe Meseș în jos, tot pe pământ bogat în sare. Era normal ca orice popor să dorească să pună mâna pe bogății! Regii maghiari o foloseau din plin. Aşa s-a ajuns în sec al XIII-lea ca ei să răsplătească pe fidelii lor. Aşa a fost şi cu Micud. Timpul ne arată că totul se plătește, şi, pe mai departe, documentele de netăgăduit arată că s-au înfiripat relații de rudenie şi clasă între urmașii lui Negru Vodă şi ai Banului Micud. Exemplul elocvent fiind Vlaicu Vodă care a onorat rudele lui cu pământuri în Făgăraş, la Șercaia. Voievodul Nicolae Alexandru prin discuțiile pentru pământurile bisericeşti din Bădești, arată clar că bunicul lui se numea voievodul Negru Vodă ─ român.
Azi, în zile de sărbătoare, privind pe cel mai mare voievod, Mircea cel Bătrân, ne arată că el l-a solicitat pe ruda lui de sânge, Nan Udobă, să-i dea loc pentru a construi Cozia. Deci, Nan Udobă avea rădăcini aici, venit odată cu Negru Vodă. Totodată, nu trebuie să fim legați la ochi şi să nu observăm că fratele voievodului Dan I a dăruit pământ din Dealul Licura (Petrișor) Mânăstirii Cozia Veche, iar voievodul Radu, tatăl lui Mircea, şi Dan I au dat Coziei de la Călimăneşti pământuri tot din Vâlcea ─ azi, Petrișorul. Deci, Cozia Veche înseamnă că a construit-o Negru Vodă cu constructori ardeleni. Frumoasă mânăstire şi în ziua de azi!
În 1920, când s-au făcut studii arheologie la Biserica Domnească din Curtea de Argeş, în mormântul lui Nan Udobă s-a găsit un inel de aur cu came pe care este zeița Higeea şi zeul Asclepios, în jurul unui baston fiind un șarpe… Ce ne arată acest lucru… cultură de înaltă clasă! La încheietura inelului păzește un leu. Aceasta-i cultura pe care sarabii noștri o stăpâneau.
Negru Vodă a fost un Basarab. Nu avea nicio treabă cu cumanii, pecenegii… el a fost român. Acest lucru a fost recunoscut cu toată onestitatea de regele Carol Robert de Anjou. A spus că avea nume latinesc cum era societatea atunci şi poartă numele de Thocomerius, numele lui fiind de Radu Negru-vodă. Datorită dibăciei lui a mărit Țara Românească, a avut relații bune cu voievozii români. Azi, datorită lui Radu Negru-vodă şi a lui Basarab fiul, după lupta de la Posada, noi vâlcenii avem pe viu tei monumente funerare la Titeşti, în care este pomenită pe veci istoria noastră. Pe unul din monumente este scris: „Slavă lui Tugomer”, are şi un coif în faţă. Pe un alt rând este scris pentru prima data… „Io Basarab Voievodul Munteniei”. Pentru prima dată este trecută Muntenia.
În încheiere, eu, ca român, sunt nemulțumit total de oamenii de cultură din ţară şi județ, care au tratat cu mare nepăsare acest subiect. Nu este oprit nimeni să vină, să vadă şi să-și exprime o… umilă părere.
Trecând Munții Făgărașului în Țara Românească, și-a întărit relațiile bisericești cu Imperiul valaho-bulgar, luând numele de Tihomir, sau Tugomer. Acest lucru îl întâlnim azi la Complexul funerar din Titești, unde își numele de ȚAR = IO, cuvânt slavon, ca un trimis al lui Dumnezeu.
Deci, Negru Vodă când a coborât pe apele Dâmboviței spre Curtea de Argeş, a fost urmat de „noroade de popoare“ cu care au organizat Ţara, pornind din zonele Câmpulungului și până la Dunăre. Pe Valea Oltului, la Perişani, a oferit două fâșii de pământ credincioșilor lui, maghiarii Lazlo şi Jigmon, lucru dovedit în acte de voievodul Mircea Ciobanul. Ca şi acum şi în acele vremuri existau unii care au vrut să le ia pământul, unii din aproprierea Vâlcii, boieri Bârseşti. Legea fiind corectă, s-a rezolvat situaţia. Pare un amănunt, dar care lămurește o situaţie din acele vremuri. Acest lucru ne mai arată teritoriul mare al ţării de care răspundea. Şi atunci, ca şi acum se făcea comerţ pe Valea Oltului, negustori veniţi din orașele săsești din Sibiu, Brașov și alte scaune sibiene sau secuiești. Aşa s-a dezvoltat oraşul Râmnicu Vâlcea. Centrul oraşului a fost plin de viaţă de la descălecarea lui.
Şi nu numai atât, găsim în acte schimburi sau cumpărări de pământ la Baia de Fier, Hirişeştii Novaciului; mai găsim în Jaleşul Gorjului la Tismana, că a împroprietărit rude de-ale lui din Dăbâca la Tismana, familia Dimitrie Dăbăcescu. Acestea au donat bisericii din Tismana pământuri pentru viaţa călugărilor şi biserici… Azi trebuie să fii legat la ochi pentru a nu observa că aceşti români veniţi cu el erau credincioşi şi au contribuit la dezvoltarea Țării! Aceste rude nu pot fi o întâmplare. Voievodul Dan, fratele lui Mircea cel Bătrân şi tatăl lor, voievodul Radu, au contribuit din plin la credinţa noastră din acele vremuri. La fel a făcut şi voievodul Vlaicu la dezvoltarea mânăstirii Vodiţa. Deci, aceşti Dăbăceşti, fie din Călimănești sau Tismana, nu au apărut din senin. Ei au venit odată cu voievodul român Radu Negru Vodă. Aici, în zona Călimăneştiului, a oferit cele necesare lui Nan Udobă sau poate o altă rudă apropiată. Cu ajutorul lor a construit Mânăstirea Cozia Veche. Această mânăstire a devenit centru bisericesc (biserică domnească) Locul a fost excepțional din punct de vedere strategic. Foarte greu de cucerit! „Oltul, la intrare dinspre Călimănești, oferea o zonă de apărare inexpugnabilă” a scris Paul de Alep, la mijlocul sec al XVII-lea. Drumul în dreapta era apărat de apele Oltului la înălţime, iar pe partea stângă, era un pieptiș de munte de nu-l puteai ocoli. Călugării au făcut un pod mobil pe care îl ridicau sau coborau la nevoie!
Mircea cel Bătrân a poposit la Mânăstirea Cozia Veche în vremuri de restriște, şi, de aceea, prin jurământul lui, a ridicat o altă Mânăstire şi mai frumoasă pe care a împodobit-o cu ce avea el mai bun, devenind locul lui de veci şi de suflet. Boierul Nan Udobă, rudă de sânge, a venit şi cu o bogată zestre culturală: inelul de aur cu zeități, care au fost cultivate în Dacia ca Asclepios, Higeea, bastonul zeului cu un şarpe încolăcit în jurul lui, iar pe inel este reprezentat un leu. Azi, cu surprindere, studiind moneda împăratului Filip Arabul (un sarab din casta sarabilor daci), găsim căciula dacilor, sabia curbă a dacilor, un vultur cu o coroană în cioc ca semn al puterii, precum şi un leu (puterea romanilor) şi simbolurile legiunilor a V-a şi a XIII-a. Mai găsim stindardul de luptă al dacilor. Toate acestea nu au fost întâmplătoare, ele arătau puterea dacilor. Ce mai găsim în mormântul lui Nan Udobă? Găsim perle cu simbolul florii de crin. Extraordinar! Arată legăturile din acele vremuri cu casele domnitoare din Franţa, dinastia Capețienilor! Acest lucru este înainte de 1290. Deci, Negru Vodă se înrudea cu familii puternice. Acest simbol al Capețienilor exista înainte de 1290. L-au adus la Curtea de Argeş și Câmpulung, înainte de luptele lui Basarab cu Carol Robert de Anjou din 1330.
Asta arată că făcea parte din casta Basarabilor, castă cu nume mare şi cu respectul cuvenit. Această castă s-a perpetuat de la sarabii daci, după cum a scris marele B.P. Haşdeu, privind Basarabii. Aşa se explică şi existenţa altui Negru vodă din 1215, de la Câmpulung, prin construcţia acelei mânăstiri de care a vorbit marele domnitor, iubitor de biserici, Matei Basarab. Negru Vodă a fost o continuitate a castei sarabilor daci şi ulterior al Basarabilor. Aşa se explică şi prezenţa familiilor de boieri Basarabi, prezenți pe tot spaţiul regatului lui Decebal şi Traian, și care în corpore s-au închinat lui! Era normal ca şi în zona Vâlcii, unde au trăit alţi Basarabi, ţinând cont de puternica Buridavă, să fie în zonă şi alţi Basarabi, cu care poate erau în conflict. Acest lucru l-a făcut să stea un pic mai departe de puternicul centru de la Hinăteşti și să dezvolte Călimăneștiul, oraş mai apropiat de Curtea de Argeş, capitala lor, sau cetatea lor din Argeş. Odată cu liniștirea vremurilor, urmaşul lui Mircea cel Bătrân a pus accentul şi a dezvoltat una din cele mai bune capitale ale Ţării Româneşti.
Azi este o mândrie să treci pragurile Coziilor, ca pe ceva sfânt și unde poporul român trăieşte cu sfințenie în aceste locuri!
21 ianuarie, 2021
Dr. C-tin Ionițescu, medic primar oftalmolog
Prof. Daniela Ionițescu
N.R. Mai multe articole de istorie găsiţi pe blogul dr. Ioniţescu: https://ionitescucostica.wordpress.com/
