Timp de trei ani, o angajată a Primăriei Râmnicu Vâlcea, din cadrul Direcţiei Economico-Financiară, şi-a însuşit în repetate rânduri sumele de bani încasate de la contribuabili. Nuvia Ruti I. a fost casieră la Serviciul Înregistrări Fiscale, Operatori Ghișeu, iar pentru a-şi băga în buzunar banii încasaţi, ea a anulat zeci de chitanţe.
Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, inculpata, aflându-se în exercitarea atribuțiunilor de serviciu, după ce a încasat pe bază de chitanţă de la mai mulţi contribuabili contravaloarea obligaţiilor fiscale, a procedat la anularea, în mod nelegal, a chitanţelor în cauză, iar în două situații a emis alte chitanţe cu valori mai mici decât cele efectiv achitate de către contribuabil, creând în felul acesta premisele însuşirii şi folosirii în interes personal a sumei totale de 73.983 lei.
„În data de 17.11.2014, a anulat chitanţa fiscală nr. X, eliberată pentru numitul G. G., prin care s-a achitat suma de 2396 lei, iar ulterior a procedat la emiterea în fals a chitanţei nr. X in valoare de 1396 lei, creând astfel premisele însuşirii sumei de 1.000 lei.
În data de 21.11.2014, a anulat chitanţa fiscală nr. X eliberată pentru reprezentantul legal al S.C C. T. S.R.L. prin care s-a achitat suma de 4.855 lei, iar ulterior a procedat la emiterea în fals a chitanţei nr. X in valoare de 855 lei, creând astfel premisele însuşirii sumei de 4.000 lei,
Se întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de delapidare în formă continuată, prev. de 295 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p. (619 acte materiale) și ale unei infracțiuni de fals intelectual în formă continuată, prev. art. 321 Cp. cu aplic. 35 alin. l Cp. (două acte materiale), ambele cu aplic. art.38 alin. 1 Cp.” – precizează procurorii în rechizitoriul lor.
Pentru faptele sale, la sfârșitul lunii iunie 2020, inculpata a fost trimisă în judecată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, fiind acuzată de delapidare.