După ani buni de judecată, magistrații de la Brezoi au găsit de cuviință să finalizeze cauza în care comisarul de poliție (r) Dumitru Licu a fost acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. În data de 22 martie 2019, el a fost condamnat, însă nu va petrece nicio zi după gratii, judecătorii considerând că o amendă penală va rezolva situația.
În anul 2014, scandalul sexual în care a fost implicat comisarul Dumitru Licu – pe atunci șef al Poliției Voineasa – a făcut deliciul presei locale și centrale. Două tinere polițiste l-au acuzat pe șeful lor de hărţuire sexuală și au decis să facă totul public, pentru că altfel nu erau ascultate și nu li se făcea dreptate. Printr-o scrisoare ajunsă în presă, femeile afirmau că poliţistul Licu le obliga să meargă noaptea cu el în misiune la Obârşia – Lotrului, acolo unde le hărţuia, umilea şi ameninţa. De asemenea, comisarul le vorbea obscen şi le înjura ca la uşa cortului, iar martore la câteva scene de acest gen au fost chiar și angajatele Primăriei Voineasa. Iată o mică parte din ce le spunea Licu celor două polițiste: „Ce te uiţi fă ca muta la p….!!!! (…) Ce fă, crezi că te crede cineva pe tine dacă o să spui că am vrut să te dau jos din maşină dacă nu faci ce vreau eu?? Sau o să vă creadă cineva pe vreunul din voi dacă o să îmi faceţi reclamaţie??? Eu sunt comisarul Licu, am mult mai multă credibilitate decât voi, eu nu o să păţesc nimic, tot voi o să ajungeţi rău. Pe mine mă cunosc toţi şefii, am fost coleg cu ei şi o să mă creadă pe mine, nicidecum pe voi!!!” .
În baza scrisorii ajunsă în presă, conducerea Insectoratului de Poliție Județean Vâlcea a dat startul unei anchete administrative, iar ulterior procurorii au intrat pe fir. Astfel că, polițistul Dumitru Licu a fost trimis în judecată în luna august a anului 2015, pe rolul Judecătoriei Brezoi, și a fost îndepărtat din fruntea Poliției Voineasa. Între timp, comisarul Licu a ieșit la pensie din IPJ Vâlcea, însă revine acum în atenția publică după ce și-a primit pedeapsa pentru faptele sale.
Condamnarea…
În data de 22 martie 2019, magistrații Judecătoriei Brezoi au dat sentința la procesul pe fond în dosarul în care comisarul Dumitru Licu a fost acuzat de folosirea abuzivă a funcției în scop sexual. Instanța a decis să-l condamne, găsindu-l vinovat, însă ca pedeapsă i s-a aplicat doar o amendă penală și să plătească daune morale.
Iată minuta instanței:
„În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) C. proc. pen.. raportat la art. 299 alin 2 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin 1 C.pen. referire la art. 61 C.pen. condamnă pe inculpatul LICU DUMITRU, cetatean roman, fara antecedente penale, casatorit, studii superioare la 20.000 lei amendă penală (200 zile-amendă x 100 lei/zi) pentru infracţiunea de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual. Atrage inculpatului atenţia asupra disp. art. 63 C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în situaţia neachitării amenzii penale în termenul de 3 luni prevăzut de art. 559 C.proc.pen În baza art. 397 C. proc. pen. art. 19 şi urm. C. proc. pen., art. 1349 şi urm. C. Civ. admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Stănică Denisa Andreea Flori şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 20000 lei reprezentând daune morale. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. În baza art. 274 alin 1 C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.