15 septembrie 2016

Complici ai infractorilor informatici, trimişi în judecată de DIICOT Vâlcea

 

Zilele trecute, trei indivizi au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea, după ce şi-au recunoscut vinovăţia în trei dosare distincte de fraudă informatică.

Unul dintre aceştia este Laurenţiu M. – din judeţul Rm. Vâlcea, care a sprijinit un lansator de oferte, ridicându-i bani veniţi pe contul lui în urma unor fraude informatice. Este vorba despre o sumă de 3.000 de euro, bani pe care i-ar fi luat ceilalţi membri ai grupului, folosindu-se pur şi simplu de Laurenţiu M. Bărbatul a recunoscut însă că i-a ajutat pe infractorii informatici şi, astfel, a fost asimilat grupului infracţional. El a mărturisit în faţa procurorului că este dispus să dea banii înapoi victimelor, dintr-o amărâtă de pensie pe care o are. Până atunci însă, Laurenţiu M. a fost trimis în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea, el fiind acuzat de fraudă informatică.

Cel de-al doilea bărbat dat pe mâna justiţiei de procurorii DIICOT Vâlcea este Cătălin Ilie G., din Slatina, care a fost racolat de membrii unei grupări infracţionale din judeţul Vâlcea. Omul era „săgeata” infractorilor şi a recunoscut totul în faţa anchetatorilor. Cu toate acestea, el a fost trimis pe mâna magistraţilor, dar va fi judecat mai blând.

Daniel M. este un bărbat din Vâlcea care era complicele unor alţi infractori informatici, din gruparea respectivă făcând parte şi fratele său, care între timp a fost şi condamnat. Contribuţia lui Daniel M. era aceea de a racola persoane (săgeţi) şi a le integra în gruparea infracţională. La fel ca şi ceilalţi, el şi-a recunoscut vinovăţia, dar tot a fost trimis în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea.

 

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.