3 februarie 2022

Condamnare în cazul tentativei de omor din Ostroveni…

În vara anului trecut, un incident grav a avut loc în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. Este vorba despre o tentativă de omor, iar agresorul și-a primit, zilele trecute, pedeapsa de la instanța de fond.

La începutul lunii iulie 2021, un bărbat (asistent medical în cadrul Maternității Vâlcea) – Petre Cătălin M. – a fost la un pas să fie ucis, după ce a fost lovit cu o bâtă în cap. Incidentul a avut loc în cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea, iar agresorul a fugit după ce a comis fapta. El a fost prins după două zile și arestat, iar procurorii au început urmărirea penală împotriva sa. Inculpatul este Cristiano Ștefi C. și a fost este acuzat de tentativă de omor.

“Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în după-amiaza zilei de 07.07.2021, în jurul orelor 19:30, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea-cartier Ostroveni, între inculpatul C.C.Ş. şi persoana vătămată M.P.C. a avut loc un conflict spontan context în care inculpatul, folosind o bâtă din lemn, a aplicat persoanei vătămate o lovitură în zona capului. Urmare acestei lovituri, persoana vătămată a suferit leziuni traumatice (hemoragie subarahnoidiană şi fractură craniană cominutivă cu Infundare) care i-au pus în primejdie viaţa” – a precizat atunci Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, într-un comunicat de presă. 

Condamnat la 4 ani de închisoare…

Investigaţiile au fost efectuate de procurori, împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigaţii Criminale. Rechizitoriul cauzei a fost spre instanță în luna noiembrie 2021. După doar patru înfățișări, magistratul de caz de la Tribunalul Vâlcea a luat decizia, în data de 26 ianuarie 2022, de a-l condamna pe inculpatul Cristiano Ștefi C. la 4 ani și 2 luni de închisoare cu executare. Ba mai mult, inculpatul a fost obligat să-i plătească daune victimei sale.

“Condamnă pe inculpatul C.C.Ş., la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 32 raportat la art. 188 alin. 1 şi 2 C. pen. (…) Condamnă pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii publice prevăzută de art. 371 C. pen. În baza art. 38 cu referire la art. 39 alin. 1 lit. b C. pen., Contopeşte pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare la care se adaugă un spor de 2 luni din pedeapsa de 6 luni închisoare. Inculpatul C.C.Ş. execută pedeapsa totală de 4 ani şi 2 luni închisoare în condiţiile art. 60 cod penal. (…) Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul C.C.Ş. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare. În baza art. 19 şi art. 25 alin. 1 cu referire la art. 23 alin. 3 Cod procedură penală, art. 404 alin.1 Cod procedură penală şi art.1349, 1357 Cod civil, Constată recuperat prejudiciul în sumă de 1494 lei faţă de Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea. Constată recuperat parţial prejudiciul în sumă de 6095 lei din totalul de 16.238,26 lei reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate M.P.C. în perioada 08.07.2021 – 09.07.2021; 11.07.2021 – 15.07.2021 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti . Obligă inculpatul la plata diferenţei de 10.143,26 lei pus dobânda legală reprezentând cheltuielile ocazionate cu îngrijirile medicale acordate persoanei vătămate M.P.C. în perioada 08.07.2021 – 09.07.2021; 11.07.2021 – 15.07.2021 faţă Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Constată recuperat parţial prejudiciul în sumă de 32000 lei din suma totală faţă de partea civilă M.P.C.. Ia act de convenţia părţilor prin care inculpatul C.C.Ş. se obligă să achite părţii civile M.P.C. suma de 24.310 lei în termen de 5 luni de la data pronunţării prezentei sentinţe. În baza art. 112 alin. 5 C. pen.; Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 30 lei, contravaloarea corpului delict, respectiv, o bâtă de lemn, de aproximativ 1,30 metri lungime şi 7 cm grosime, mai proeminentă la unul din capete, folosită de inculpatul C.C.Ş., care la data trimiterii în judecată a inculpatului nu a mai fost găsită. Dispune restituirea către inculpat a telefonului marca Nokia ridicat cu ocazia efectuării cercetării la faţa locului din data de 07.07.2021 din interiorul maşinii marca BMW, proprietatea persoanei vătămate M.P.C.. În baza art. 274 C. pr. pen., Obligă pe inculpatul C.C.Ş. la 400 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2022, prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului, persoanelor vătămate, părţilor civile şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei” – se arată în minuta instanței Tribunalului Vâlcea.

foto ilustrativ

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like