Viceprimarul Virgil Pîrvulescu a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Decizia a fost dată de Curtea de Apel Pitești (instanță de fond în asemenea spețe) astăzi, 22 februarie 2022. Deocamdată, Pîrvulescu își păstrează funcția pe care o are pentru că mai are o cale de atac, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ). Dacă și această instanță va da câștig de cauză ANI, Pîrvulescu nu va mai avea voie să acceadă într-o funcție publică timp de trei ani.
Conform inspectorilor ANI, Virgil Pîrvulescu a fost incompatibil în primele zile ale mandatului de consilier local. ,,S-a aflat în stare de incompatibilitate ulterior alegerii în funcția de consilier local al Mun. Râmnicu Vâlcea pentru mandatul 2020-2024, întrucât, în perioada 29 septembrie – 26 octombrie 2020, a exercitat simultan și calitatea de funcționar public, deși la data 29 septembrie 2020 a intervenit suspendarea de drept a raportului de serviciu, încălcând astfel prevederile art. 97, alin. (2), lit. b) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 492, alin. (1) și (2), lit. l) și art. 513, alin. (1), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019” – se arată în decizia ANI.
Cel mai probabil, viceprimarul liberal nu va mai putea candida la alegerile din 2024, încheindu-și cariera politică așa cum a început-o: zgomotos și fără substanță.