29 noiembrie 2018

FEMEIE de AFACERI din VÂLCEA, trimisă după GRATII

O femeie de afaceri din Râmnicu Vâlcea a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Vâlceanca în vârstă de 58 de ani a fost deja ridicată de polițiști în data de 28 noiembrie 2018 și dusă la Penitenciarul Mioveni, acolo unde își va ispăși pedeapsa privativă de libertate.

„În fapt, în perioada aprilie 2011-decembrie 2014, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, persoana în cauză ar fi dispus înregistrarea în evidența contabilă, dar și în alte documente legale, de operațiuni fictive de achiziție, cauzând statului un prejudiciu de peste 118.000 de lei” – precizează Poliția Vâlcea.

You May Also Like