Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au făcut public un nou lot de aleşi locali prinşi în conflict de interese sau incompatibilitate. Printre aceştia se numără şi un fost primar din judeţul Vâlcea. Este vorba despre Alexandrina Ivancu, cea care în mandatul trecut a fost primar în comuna Livezi – judeţul Vâlcea.
Conform inspectorilor ANI, Alexandrina Ivancu s-a aflat în conflict de interese administrativ şi penal, după ce, în calitate de primar, a semnat atât dispoziția de suspendare de drept a propriului raport de serviciu ca funcționar public, pe perioada exercitării mandatului de primar, cât și dispozițiile și contractele individuale de muncă încheiate între Primăria comunei Livezi (angajator) și fiica, ginerele și sora persoanei evaluate.
„Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art.70 și art.76, alin.(1) din Legea nr. 161/2003 coroborat cu art. 75, lit.a) din Legea nr. 393/2004. Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către IVANCU ALEXANDRINA a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României” – se arată în comunicatul ANI.
Foto: ramnicuvalceaweek.ro