9 mai 2024

Foto: HOȚ MIC, prins într-o comună din județ

Miercuri, 8 mai 2024, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 9 Pietrari au reținut un tânăr, în vârstă de 18 ani. El este bănuit de comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori. În fapt, la data de 7 mai 2024, polițiștii au fost sesizați de către un reprezentant al Ocolului Silvic Râmicu Vâlcea cu privire la faptul că, în perioada 2-4 mai a.c., persoane necunoscute ar fi tăiat ilegal și sustras 16 arbori, specia fag, dintr-o pădure din comuna Stoenești. A fost astfel creat un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.300 de lei.

„În urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 18 ani, domiciliat în comuna Bunești, bănuit de săvârșirea faptei. În baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, el fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Vâlcea. Astăzi, 9 mai 2024, este prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu în vederea luării unei măsuri legale. De asemenea, a fost identificată cantitatea de aproximativ 6 metri cubi de material lemnos, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. Polițiștii continuă cercetările, în cadrului unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului”, a anunțat IPJ Vâlcea.

You May Also Like