5 august 2024

FURT la Horezu! Hoțul a luat bunurile din casă

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Horezu (în imagine) au reținut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 22 de ani, domicilit în oraș, el fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, polițiștii au fost sesizați la data de 2 august 2024, de către un bărbat cu privire la faptul că, în noaptea de 31 iulie spre 1 august 2024, persoane necunoscute i-au pătruns în locuință, fără drept, de unde i-au sutras mai multe bunuri în valoare totală de aproximativ 3.500 de lei.

La aceeași dată, în urma activităților desfășurate, polițiștii au identificat un tânăr de 22 de ani, domiciliat tot în Horezu, el fiind băbuit de comiterea faptei. Tânărul a fost condus la sediul unității de poliție pentru audieri, iar în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

„Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanei vătămate”, a anunțat IPJ Vâlcea.

You May Also Like