24 ianuarie 2019

LA PUŞCĂRIE! Doctorul Ploscaru, condamnat pentru tentativă de omor!

Reputatul chirurg vâlcean Constantin Ploscaru a fost condamnat definitiv. Miercuri, 23 ianuarie 2019, magistrații Curții de Apel Pitești au decis să-i acorde circumstanțe atenuante medicului și să-i micșoreze pedeapsa primită la procesul pe fond.

Sentinţă definitivă în dosarul în care medicul vâlcean Constantin Ploscaru a fost acuzat de tentativă de omor, după ce şi-a atacat cu bisturiul un coleg chiar în sala de operaţii din Spitalul Judeţean Vâlcea. Miercuri, 23 ianuarie 2019, magistraţii Curţii de Apel Piteşti au decis să-i aplice doctorului chirurg Ploscaru o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare. O pedeapsă mai mică față de cea primită la procesul pe fond, în condițiile în care judecătorii Tribunalului Argeș (acolo unde s-a judecat procesul pe fond) deciseseră inițial să-l trimită după gratii pe Ploscaru pentru 5 ani și 6 luni. Acum, însă, inculpatului Ploscaru i s-au acordat circumstanțe atenuante, vorbindu-se despre o depășire a limitelor legitimei apărări. De asemenea, medicul are interzis să-și mai exercite profesia.

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş şi inculpatul Ploscaru Constantin, împotriva sentinţei penale nr. 460/02.10.2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 402/90/2016, intimate părţi civile fiind Bărbulescu Emil şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând: Reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 2 lit.b) Cod penal. Face aplicarea art. 76 Cod penal şi reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani şi 6 luni închisoare, la 3 ani şi 4 luni închisoare. Interzice inculpatului şi dreptul prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. g) Cod penal, de a exercita profesia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate. În baza art. 241 Cod procedură penală, încetează măsura preventivă a controlului judiciar. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Obligă pe inculpat să plătească intimatei părţi civile 6000 lei reprezentând cheltuieli de judecata. Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie” – se arată în minuta instanței.

Reamintim că, incidentul dintre medicii vâlceni Constantin Ploscaru şi Emil Bărbulescu s-a petrecut la mijlocul lunii ianuarie 2016, în sala de operaţie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea „Constantin Ploscaru şi persoana vătămată B.E. au avut un conflict spontan în blocul operator-chirugie, moment în care inculpatul Ploscaru Constantin, având în mână un bisturiu, i-a produs victimei o plagă în regiunea cervicală antero-laterală stânga, cauzându-i secţiunea muşchiului sterno-cleido-mastoidian şi leziune jugulară externă”.

Aşa cum menţionam mai sus, Constantin Ploscaru a fost condamnat 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare. Medicul chirurg a încercat până în ultima clipă să scape de o condamnare cu executare, el solicitând în instanţă să îi fie schimbată încadrarea juridică de la tentativă de omor la loviri şi alte violenţe. Solicitarea sa nu a avut efect, magistraţii pronunţându-se în final asupra vinovăţiei sale. Mai trebuie menţionat că sentinţa este definitivă,

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like