După șase termene de judecată, luni, 22 octombrie 2018, magistrații Tribunalului Vâlcea s-au pronunțat, în procesul pe fond, în cazul crimei care a şocat o țară întreagă. Iacob Liviu Cristian (foto stânga), de 19 ani, tânărul care şi-a ucis iubita în pădurea de la Fețeni – Râmnicu Vâlcea, nu înainte de a o pune să-şi sape singură groapa, iar apoi a îngropat-o a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii de omor deosebit de grav. Judecătorii au considerat că fapta individului este incalificabilă și nu poate fi trecută ușor cu vedere, motiv pentru care au decis să-l condamne la 21 ani şi 3 luni de închisoare cu executare.
„Condamnă pe inculpatul IACOB LIVIU CRISTIAN, la 9 luni închisoare. Condamnă pe acelaşi inculpat la 21 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal, pe o durată de 5 ani. Interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a,b Cod penal, ca pedeapsă accesorie. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea , de 21 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare, urmând să execute, în total, 21 ani şi 3 luni închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal. Aplică art. 60 Cod penal. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a,b Cod penal. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului. Deduce din durata pedepsei închisorii perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu 18.04.2018, la zi. Dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 18 lei , echivalentul în bani a obiectelor folosite la săvârşirea infracţiunilor. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul de Date Genetice Judiciare . Ia act că nu există constituire de parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală; Obligă inculpatul la 1500 lei, cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 260 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2018” – se arată în minuta instanței Tribunalului Vâlcea.
Povestea crimei…
Crima a fost comisă în data de 22 martie 2018, victima fiind Roxana Claudia Mărdăşanu (foto sus dreapta) – 19 ani. Tânăra era iubita ucigaşului, motivul fiind gelozia. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea dezvăluie că tânăra a fost ucisă la doar câteva ore după ce a depus plângerea. Conform anchetatorilor, Iacob ar fi observat-o pe Claudia Roxana Mărdăşanu, în seara zilei de 22 martie, pe o terasă din municipiul Râmnicu Vâlcea, acolo unde a ameninţat-o cu un cuţit şi a obligat-o să meargă cu el la Goranu, până la liziera pădurii din apropiere. Apoi a dus-o prin pădure, pe o distanţă de aproximativ 100 de metri, iar în apropierea unui pârâu, după discuţii aprinse, a început să o agreseze. Iniţial a lovit-o cu pumnii, iar apoi i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit.
Poliţiştii vâlceni au aflat de incident după ce Iacob Liviu Cristian i-a povestit unui prieten isprava sa, acesta din urmă denunţându-l. Cadavrul tinerei a fost găsit în noaptea de 18 aprilie, în jurul orei 04.00, într-o pădure din Goranu, de pe strada Izlazului, imediat cum se termină casele din zonă. Interesant este că ucigaşul şi-a îngropat victima chiar într-o zonă care este atractivă din punct de vedere turistic. Asta pentru în acolo sunt vizitate destul de des „Piramidele din Valea Stăncioiului”, fiind destul de căutate de turişti. De asemenea, criminalul de pare că ştia destul de bine zona, el premeditându-şi fapta. După ce a ucis-o pe tânără cu mai multe lovituri de cuţit, el a îngropat-o în pădure, chiar în albia unui pârâiaş. Ca să ajungi acolo, trebuie să mergi pe un drum în pantă pietruit, iar zona unde a îngropat-o este destul de sinistră.
Citiţi şi:
INCREDIBIL. A depus plângere la Poliţia Vâlcea cu doar câteva ore înainte de a fi ucisă…
ŞOCANT. Tânăra ucisă şi îngropată de iubit a depus o plângere la Poliţia Vâlcea şi pentru viol