2 septembrie 2024

NOI INFORMAȚII în cazul ofițerului vâlcean prins în timp ce lua mită

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 01 septembrie 2024, față de ANGHEL CONSTANTIN CASIAN, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În calitate de ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, inculpatul ANGHEL CONSTANTIN CASIAN ar fi pretins în mod direct, dar și prin intermediul unei alte persoane, suma de 2.000 euro de la reprezentantul unei societăți comerciale cu activitate în domeniul hotelier și alimentar, pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu în sensul neaplicării măsurilor legale ce se impuneau în urma efectuării unui control.

În contextul menționat mai sus, la data de 31 august 2024, inculpatul ar fi primit suma de 2.000 de euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Argeș.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Vâlcea.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

You May Also Like