12 mai 2017

OM de AFACERI din VÂLCEA, trimis în judecată pentru TRAFIC de INFLUENŢĂ

 

În data de 10 mai 2017, un om de afaceri din Vâlcea a fost trimis în judecată, fiind acuzat de trafic de influenţă asupra unui poliţist de frontieră. Afaceristul a fost arestat preventiv în luna noiembrie 2016, după ce procurorii vâlceni şi ofiţerii DGA – Serviciul Judeţean Vâlcea au efectuat mai multe percheziţii la sediile firmelor sale şi la locuinţa sa. Este vorba despre Ciprian Florea Tricuţă, cel care deţine magazinele Extra Frut din Râmnicu Vâlcea şi care a fost acuzat de cumpărare de influenţă, dar şi de evaziune fiscală, prejudiciind statul cu peste 500.000 de euro.

Alături de omul de afaceri vâlcean, au mai fost trimişi în judecată şi Mădălin Carţon – agent șef principal de poliție de frontieră în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu – PCTF Bechet, dar şi Lucian Nicolae Gîtă – reprezentant al unora din societățile coordonate de Tricuţă.

„În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada 2014-2016, inculpatul T.C.F. (Tricuţă Ciprian Florea – n.r.), în mod individual ori prin intermediul inculpatului G.L.N. (Lucian Nicolae Gîtă – n.r.), cu sprijinul inculpatei G.C.R., s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul statului prin neînregistrarea în documentele contabile ori alte documente legale ale acestor societăți, a tuturor veniturilor și operațiunilor comerciale realizate, dar și prin evidențierea unor operațiuni comerciale fictive. De asemenea, s-a stabilit faptul că inculpatul T.C.F., prin intermediul a cinci societăți comerciale pe care le coordona, a achiziționat din spațiu intracomunitar importante cantități de legume și fructe, marfa fiind introdusă în țară în special prin Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, jud. Dolj, cu fraudarea dispozițiilor legale, sustrăgându-se de la efectuarea formalităților vamale prin intermediul agentului de poliție de frontieră C.M. (Mădălin Carţon – n.r.). Acesta a primit, în perioada iulie-septembrie 2015, suma totală de aproximativ 1200 euro de la inculpatul T.C.F., în schimbul promisiunii de a interveni la funcționarii aflați în serviciu în PCTF pentru a asigura intrarea ilegală în țară a mărfurilor, banii fiind remiși prin intermediul inculpatului G.L.N. Prin activitatea de evaziune fiscală, inculpații au produs în cauză un prejudiciu bugetului de stat de peste 500.000 de euro” – au precizat anchetatorii imediat după începerea urmăririi penale.

Dosarul se judecă pe rolul Tribunalului Vâlcea, instanţa de fond.

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.