La data de 16 octombrie 2024, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, efectuează două percheziții domiciliare, în județele Gorj și Vâlcea, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, pe parcursul anului 2024, un tânăr, de 20 de ani, ar fi produs, deținut și distribuit, prin sisteme informatice, către mai multe persoane, materiale pornografice înfățișând o victimă minoră, în ipostaze sexuale explicite.
„Audierile se desfășoară la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a anunțat IPJ Vâlcea.
Victima (o fată) are 16 ani și este din județul Vâlcea. Tânărul acuzat are 20 de ani și este domiciliat în Râmnicu Vâlcea.