La doar 13 ani, o fată din Râmnicu Vâlcea a rămas însărcinată după ce a întreținut relații sexuale cu un tânăr de 22 de ani din municipiul Drăgășani, iar apoi a fost alungată din casa individului unde se mutase deja, i s-a luat copilul nou-născut și a fost șantajată cu poze nud. Este vorba despre două persoane de etnie rromă, iar șocul nu este atât de mare penru că astfel de cazuri sunt frecvente în familiile de rromi.
Însă, cu toate acestea, infracțiunile de act sexual cu un minor și pornografie intantilă nu trebuie ignorate indiferent de etnie. Ca atare, procurorii DIICOT Vâlcea au intrat pe fir și au descoperit că Luis Davis Hristache a întreținut relații sexuale cu minora de 13 ani, în urma cărora ea a rămas însărcinată. La scurt timp după ce a născut, tânărul a alungat-o din locuința sa, i-a luat copilul, iar apoi, ca să o determine să renunțe la bebeluș, a început să o șantajeze că va face publice fotografii nud cu ea.
Tânărul se află acum în arest la domiciliu, el fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă. Marți, 17 iulie 2018, el a fost trimis în judecată pe rolul Tribunalului Vâlcea, după ce procurorii DIICOT au finalizat rechizitoriul.
Fata a revenit la locuința familiei sale din Râmnicu Vâlcea, care inițial a refuzat să o primească, iar acum se luptă în instanță pentru custodia copilului, Hristache fiind cel care a dat-o în judecată.