Vești teribile sosite vineri, 31 mai 2024, dinspre Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea! Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei din cadrul Secției nr. 2 Poliție Milcoiu și Secției nr. 4 Poliție Prundeni, au pus în aplicare mai multe mandate europene de arestare. În acest sens, joi, 30 mai 2024, polițiștii au identificat patru persoane cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, din localitățile Galicea și Ionești, pe numele cărora autoritățile italiene au emis patru mandate europene de arestare. Persoanele erau căutate în vederea arestării, pentru comiterea în Italia a mai multor infracțiuni de furt calificat, prejudiciul cauzat fiind de aproximativ 650.000 de euro.
„Cei patru bărbați au fost prezentați procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene Vâlcea și Argeș, urmând să fie îndeplinită procedura de predare către autoritățile judiciare din Italia. Activitatea a fost desfășurată în colaborare cu polițiștii din cadrul Direcției de Investigații Criminale”, ne-au anunțat reprezentanții IPJ Vâlcea.