Polițiștii din cadrul Secției nr. 11 de Poliție Rurală Zătreni au reținut, în data de 11 ianuarie 2025, un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în județul Iași, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 15 decembrie 2024, polițiștii au fost sesizați cu privire la sustragerea sumei de 5.000 de lei din locuința unei femei din comuna Grădiștea. În urma cercetărilor efectuate, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei.
„În urma probatoriul administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanei în cauză. Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a anunțat IPJ Vâlcea.
Foto: Arhivă