19 noiembrie 2016

VÂLCEAN CONDAMNAT după ce i-a distrus maşina unui POLIŢIST

 

În anul 2015 a fost sancţionat de un poliţist din Vâlcea, iar pentru a se răzbuna pe el i-a distrus maşina proprietate personală. Este vorba despre un individ de 46 de ani din judeţul nostru, care pentru fapta sa a fost condamnat la 2 ani şi şase luni închisoare la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mioveni. El a fost acuzat de comiterea infracţiunii de ultraj, faptă comisă chiar în perioada în care se afla în perioada de încercare, după o altă condamnare.

„Magistraţii Judecătoriei Horezu au decis contopirea pedepselor cu suspendare şi au  emis  mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe un bărbat  de 46 de ani pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani şi şase luni închisoare.

În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că,  în  cursul lunii martie 2015 a comis infracţiunea de ultraj, distrugând  autovehiculul, proprietatea personală, a unui poliţist, care l-ar fi sancţionat contravenţional.

Întrucât acesta se sustrăgea de la executarea mandatului, la data de 17 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu cei din cadrul Poliţiei oraşului Berbeşti, sprijiniţi de luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale l-au identificat pe condamnat pe raza oraşului Berbeşti.

Acesta a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mioveni pentru executarea pedepsei” – precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.