A fost prins beat la volan şi nu era pentru prima dată. Insă, acum nu a mai scăpat de pedeapsă, el fiind trimis în spatele gratiilor pentru 2 ani şi 8 luni. Este vorba despre un vâlcean de 49 de ani, care a fost prins pe raza comunei Costeşti, acolo unde este şi domiciliat. Omul era aproape în comă alcoolică, iar pentru acest lucru a fost trimis în judecată şi condamnat.
„Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vâlcea au pus în aplicare un mandat de arestare, emis de judecătoria Horezu, pe numele unui bărbat, de 49 de ani, condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
La data de 22 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Costeşti, l-au depistat pe J.P., de 49 de ani, din comuna Costeşti, care a fost condamnat prin decizia Curţii de Apel Piteşti, la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, în stare de recidivă.
În fapt, bărbatul în cauză a fost depistat de poliţiştii rutieri la data de 9 decembrie 2016, în jurul orei 18:30, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 646A, pe raza comunei Costeşti, având o alcoolemie de 2,00 grame/litru alcool pur în sânge, în condiţiile în care, prin sentinţa civilă nr. 204/2011, emisă de Judecătoria Horezu pentru o faptă asemănătoare.
Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mioveni.