Și-a sechestrat și agresat concubina, terorizând-o o noapte întreaga. Este vorba despre Marian Pișlea, un bărbat de 44 de ani, din comuna Ghioroiu, județul Vâlcea, care acum și-a primit pedeapsa pentru faptele sale.
Nefericitul eveniment a avut loc în noaptea de 11/12 septembrie 2018, în locuința bărbatului din comuna Ghioroiu. A fost o noapte de coșmar pentru Andra Oana S., care s-a văzut sechestrată și bătută cu bestialitate de concubinul său Marian Pișlea.
Polițiștii susțin, în urma unei anchete desfășurate, că în seara zilei de 11 septembrie 2018, persoana vătămată ar fi mers la locuința bărbatului, pentru a-i aduce alimente. Numai că, între cei doi a izbucnit un conflict, iar inculpatul a agresat-o fizic și a închis-o în locuință. Femeia a reușint să scape abia a doua zi și să anunțe poliția.
Polițiștii au deschis imediat un dosar penal, iar Marian Pișlea a fost arestat preventiv și, ulterior, trimis în judecată. Procesul s-a desfășurat pe rolul Judecătoriei Bălcești, iar luni, 14 ianuarie 2019, inculpatul a fost condamnat pentru faptele sale la 2 ani și 6 luni de închisoare.
Iată minuta instanței:
„În baza art.205 alin.1 şi 3 lit.a C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen.; Condamnă inculpatul P.M., aflat în prezent în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mioveni, judeţul Argeş, la 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art.193 alin.2 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen.; Condamnă inculpatul la 4 luni închisoare. În baza art.336 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen.; Condamnă inculpatul la 8 luni închisoare. În baza art.38 alin.1 coroborat cu art.39 alin.1 lit.b C.pen.; Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 2 luni închisoare, la care adaugă un spor de 4 luni, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare. Aplică inculpatului art.60 C.pen.; În baza art.72 alin.1 C.pen.; Deduce din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi arestări preventive începând de 13.09.2018 la zi. În baza art.399 alin.1 C.proc.pen.; Menţine starea de arest preventiv a inculpatului, măsură luată prin încheierea penală nr.286/CC din 14.09.2018 a Judecătoriei Bălceşti. În baza art.112 alin.1 lit.b C.pen.; Confiscă de la inculpat un cuţit cu dimensiunea lamei de 22 cm, având mâner din lemn de culoare roşcat maro, cu teacă din material sintetic de culoare maro, depus la camera de corpuri delicte din cadrul I.P.J. Vâlcea, conform dovezii cu seria AT, nr. 0010918 din 13.09.2018. În baza art.7 alin.1 din Legea nr.76/2008; Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a S.N.D.G.J. Ia act că persoana vătămată S.A.O., nu s-a constituit parte civilă. În baza art.272 şi 274 C.proc.pen.; Obligă inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în cursul urmăririi penale, camerei preliminare şi a judecăţii, în sumă totală de 780 lei, rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.