Al unsprezecelea număr al revistei Vâlcea Literară confirmă faptul că publicația este foarte aproape de maturitate. Colectivul construit de Gheorghe Smeoreanu și condus „din teren” de Nicolae Nistor și Elena Natalia Călinescu ne propune, de data aceasta, texte chiar de substanță.
Gheorghe Smeoreanu a făcut ce-a făcut și nu s-a rupt de meseria de ziarist nici în paginile unei reviste literare, așa că a intervievat-o pe Marinela Lică – Mașala, o scriitoare româncă stabilită la Paris. Aceasta a rămas o amică a județului Vâlcea după ce, anul trecut, a participat la festivalul de poezie „Râmnicul e metaforă”. A ieșit un interviu plin de adevăruri crude despre boema pariziană. Editorialul celui de-al unsprezecelea număr din Vâlcea Literară este semnat de Elena Natalia Călinescu, secretarul general de redacție, cu titlul „Scrisul – artă sau evadare din existențialul banal?”
Urmează poeme de Camelia Radulian, Leo Butnaru, Nicolae Nistor, Cristian Ovidiu Dincă, Dan Rotaru, Ștefan Găitănaru, Marinela Belu-Capșa, Petre Manolache și alții. Ioan Vasiu ne propune un interviu cu Nicolae Sava, cu titlul ca o sentință – „Cred că fac parte dintr-o ultimă generație de scriitori care își respectă înaintașii”. Despre rolul literaturii în societate putem citi într-un articol de Christian W. Schenk. Pentru că între numărul 10 și numărul 11 a fost comemorat Mihai Eminescu (pe 15 iunie), era firesc să fie amintit Poetul. Eugen Cojocaru a scris despre Eminescu „un dramaturg shakespearian de Ziua sa și a Culturii române”, iar Ștefan Găitănaru – „Cu Eminescu printre lingviști”. Mihai Călugărițoiu, fost polițist, își duce munca mai departe și face o anchetă printre documentele slavo-române, evocându-l pe vâlceanul care a fost unul dintre cei mai mari slavoniști români postbelici, Ion Soare.
Ovidiu Cristian Dincă, redactorul șef – adjunct al revistei, a scris un articol despre piesa de teatru Tartuffe, pe care îl descrie ca pe un „spectacol al contrastelor”. Elena Natalia Călinescu revine cu articole din trecut, construind rubrica „Retrospectiva Vâlcea Literară”. Finalul, de altfel, foarte bun, aparține lui Dragoș – Gheorghe Călinescu, prin textul „Călimara cu dulceață din Variete la Iunion” și lui Mihai Mustățea – „Cronica revistelor”.
La ședința de redacție organizată la apariția celui mai recent număr, scriitorul Nistor Nicolae a anunțat un lucru senzațional pentru o revistă literară. Site-ul acesteia, www.valcealiterara.ro, începe să fie foarte vizitat și are o caracteristică importantă: fiecare scriitor are propria partiție de materiale, cititorii reușind să-și găsească foarte ușor preferatul.