Aceste localități sunt menționate pentru prima dată într-un hrisov din 20 mai 1388. Așadar, acestea sărbătoresc, astăzi, 636 de ani de atestare documentară. Desigur, localitățile sunt străvechi, așa cum sunt multe dintre celelalte așezări de pe Valea Oltului. Este o sărbătoare a continuității, a rezistenței în fața oricărei amenințări, o sărbătoare a solidarității care ne perpetuează prezența în acest tărâm minunat al țării, presărat cu jertfe de martiri și mânăstiri închinate credinței strămoșești.
În ceea ce mă privește, ca președinte al Filialei PNL Vâlcea, ca vâlcean și ca reprezentant al dumneavoastră în Parlamentul României, vă doresc să aveți o sărbătoare fericită cu sănătate și împliniri! Să urăm împreună localităților dumneavoastră, Călimănești, Jiblea, Seaca, Râmnic și Orlești, La Mulți Ani!
• Deputat Cristian BUICAN