9 mai 2017

INCALIFICABIL! ,,Patriotul” Lovin a votat împotriva Coaliţiei pentru Familie

232 de deputaţi au votat propunerea Coaliţiei pentru Familia, 22 s-au opus, iar 13 s-au abţinut. Conform acestui vot, în cazul în care nu se întâmplă nimic spectaculos, va fi organizat un referendum pentru revizuirea Constituţiei. Poporul va fi chemat la urne, cel mai probabil, şi va decide dacă este de acord cu redefinirea familiei ca fiind întemeiată între un bărbat şi o femeie. În prezent, familia este definită ca o uniune dintre doi soţi. În Parlament, PNL şi PSD au votat aproape la unison pentru organizarea referendumului, doar USR s-a opus în bloc. Au mai fost şi cazuri răzleţe de deputaţi care au votat contra proiectului. Unul dintre aceştia este vâlceanul Dumitru Lovin (ALDE). Spre cinstea lor, nici un alt parlamentar de Vâlcea nu a mai votat contra proiectului. Tocmai Lovin a făcut-o, care se bate cu pumnul în piept că este mare patriot şi naţionalist. Tocmai Lovin, care s-a bucurat şi de puţinele voturi ale ALDE Vâlcea, dar şi de cei care i-au crezut alegaţiile naţionale. De regulă, în lume, asemenea propuneri sunt votate şi propuse de forţele naţionaliste şi conservatoare. De cele mai multe ori electoratul creştin şi conservator este tot una cu electoratul naţionalist şi patriot. Or, Lovin tocmai asta a încălcat, votând exact ca un deputat USR. Dar cei din USR de-aia au fost trimişi în Parlament, să reprezinte, democratic, pe cei cu viziuni opuse conservatorismului. Votul lor este, pe undeva, de înţeles, având în vedere cine i-a trimis în Parlament. La Lovin este de-a dreptul sfidător, el ,,culegându-şi” mandatul pe un discurs eminamente patriotic. Coaliţia pentru Familie a adunat mai bine de trei milioane de semnături pentru sprijinirea acestui demers. Zeci de mii de vâlceni se numără printre semnatari, iar dacă am face un calcul sociologic, am putea constata că mulţi dintre ei au votat cu Dumitru Lovin, pe motiv că este patriot şi naţionalist. După ce nu a ieşit în evidenţă în primele patru luni de mandat parlamentar, fiind un ales ,,şters”, Lovin devine trădătorul propriilor declaraţii de campanie.

Pesediştii Daniela Oteşanu, Vasile Cocoş şi Ştefan Ovidiu Popa, dar şi liderul liberalilor vâlceni, Cristian Buican, au votat în favoarea referendumului care întăreşte familia.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like

One thought on “INCALIFICABIL! ,,Patriotul” Lovin a votat împotriva Coaliţiei pentru Familie

  1. Zoaie tache „poponet” a demonstrat si de aceasta data ca este o cantitate neglijabila. Un om lipsit de caracter , avar , pigmeu si pupincurist , care acum s-a dovedit a fi si pervers.
    Tache , ai distrus un partid iar acum vrei sa umbli si la „rozete”? Jigodosule!!!

Comments are closed.