Axat pe o doctrină protecționistă față de mărfurile și serviciile românești, partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) n-a pierdut nicio ocazie să declare că susține producătorii și micii întreprinzători locali. AUR Râmnicu Vâlcea, forță politică situată conform tuturor sondajelor (publicate sau nu) pe podiumul preferințelor votanților a demarat campania ,,Cumpărăm de la români!”
,,Cumpărând de la români susținem economia locală și națională. Ce se întâmplă când cumpărăm de la români? Susținem economia națională, contribuim la crearea locurilor de muncă, sprijinim dezvoltarea comunității locale, ajutăm la menținerea tradițiilor noastre și avem garanția că produsele sunt de calitate superioară. Cumpărăm, deci, de la ai noștri și îi ajutăm să se dezvolte, iar ei ne răsplătesc cu produse românești de calitate. Semnează și tu petiția AUR pentru încurajarea producătorilor și micilor întreprinzători din România. Petiția se găsește pe site – ul nostru, www.partidulaur.ro sau varianta pentru smartphone www.aur.mobi ” se arată într-un comunicat al AUR Râmnicu Vâlcea.
Piața locală din Vâlcea poate fi plină produse locale, întrucât județul se poate lăuda cu producători de mărfuri dintre cele mai diverse.