Fostul director de la Apavil, Cristian Jianu, a intrat în PNL cu surle și trâmbițe. Se profilează prin el portretul candidatului liberal la Primăria Râmnicu Vâlcea în 2020, știut fiind faptul că actuala conducere n-ar avea un candidat viabil din interiorul partidului, iar Jianu ,,a jurat” răzbunare contra lui Mircia Gutău. În detaliile conflictului dintre primar și fostul șef de la Apavil vom intra cu o altă ocazie. Deci, aflat în ,,foame” de glorie și răzbunare, Jianu a intrat în politică. Mai întâi la Pro România, urmat de un mic ,,grup de presiune” format din oameni cu nume aproape necunoscute, mai puțin Daniel Bușe (fiul fostului președinte al CJ Vâlcea, Dumitru Bușe).
Scurta ,,idilă” cu partidul lui Ponta
Cum s-a terminat ,,idila” politică dintre Cristian Jianu și Pro România? Simplu. Printr-o ceartă pe care doritorul de candidaturi a avut-o cu președintele filialei, Răzvan Cotovelea (ex – ministru în cabinetul Ponta, omul de încredere al fostului premier la Vâlcea). Surse din cadrul Pro România Vâlcea susțin că Jianu, temperament coleric și slobod la gură, i-a răspuns lui Cotovelea într-un limbaj…inoportun (ca să nu folosim alți termeni). La rândul său, Cotovelea a avut o atitudine superioară, specifică celor ajunși vremelnic în funcții ministeriale și care se consideră plini de importanță pentru tot restul vieții. Un alt motiv pentru care Jianu a plecat din partidul lui Ponta a fost venirea lui Mihai Persu. Fostul șef al Apavil n-a suportat să nu fie singurul important vector de imagine pe Râmnicu Vâlcea, și-a simțit candidatura atât de mult dorită în primejdie, și-a luat grupul de susținători și a plecat.
Negocieri cu PLUS. Refuzat din cauza unui dosar penal.
Unde a vrut să plece? La PLUS Vâlcea pentru a deveni candidatul Alianței 2020 (USR – PLUS) la Primăria Râmnicu Vâlcea. Negocierile au avut loc la începutul acestei veri. Liberalii care se bat cu pumnul în piept că ,,l-au achiziționat” ar trebui să știe că PNL a fost abia a treia variantă – și probabil ultima – pentru Jianu. Scorul mare al Alianței 2020 de la alegerile europarlamentare obținut la Râmnicu Vâlcea l-a determinat pe Jianu să aleagă această grupare politică. În PLUS a fost recomandat de un anume Gheorghe Crețan, zis Gino. Din păcate pentru Jianu, conducerea PLUS l-a respins și, odată cu el, pe cei din grupul care l-au urmat de la Pro România. Surse din PLUS Vâlcea, dar și din anturajul fostului șef de la Apavil susțin că principalul motiv al respingerii a fost existența unui dosar penal în care ar fi implicat. Pentru ceilalți s-a invocat traseismul politic. Menționăm că la negocieri Jianu s-a dus însoțit de Lucian Tănăsescu, vechiul său amic, fost liberal și fost membru al mai multor grupuri de coterii politice.
,,Nu au fost practic niște negocieri cu cei de la PLUS. Aș putea să le spun mai mult discuții. Da, au existat! Cât despre motivul respingerii…ce să spun?! Sunt implicat într-un dosar penal pentru că niște inspectori ANAF au depus o sesizare la Parchet. Odată cu mine sunt implicați și cei care făceau parte în 2016 din Consiliul de Administrație. Ni se impută faptul că am încheiat niște contracte cu avocați și câteva achiziții. Dar din punctul meu de vedere suntem complet nevinovați” – a declarat Cristian Jianu.
Un lucru este cert: după ce a fost refuzat de PLUS, Jianu și-a luat micuța trupă și s-a dus la PNL care îl aștepta ca pe pâinea caldă fiindcă n-avea candidat. Odată cu el a plecat și Crețan care a ajuns membru în noul Birou Politic Local și i s-a promis un loc bun pe viitoarea listă de consilieri locali.