Una dintre cele mai interesante lupte politice la alegerile locale din acest an se va da la Vlădești. Culmea, primarul Adrian Cosac, secondat de viceprimarul Bogdan Alexandru Pirnea au de înfruntat, pe viață și pe moarte politico – administrativă un veteran. Fostul edil – șef, Sorin Ghiță, a plecat din PSD, s-a înscris în PER de unde vine cu gând de răzbunare. Și nu vine singur la luptă, ci însoțit de fostul număr unu din PNL Vlădești, Cătălin Mamotă. De ce culmea? Pentru că PSD și PER au fost forțele politice care au condus județul Vâlcea din 2016 încoace, asigurându-i liniște și stabilitate. Președintele CJ, Constantin Rădulescu (PSD), și primarul capitalei de județ, Mircia Gutău (PER), au făcut ca pentru prima dată după mulți ani să nu fie război politic între cele două instituții pe care le conduc. Cu toate acestea, o campanie electorală, mai ales pentru primării, animă forțele locale. Cosac i-a fost viceprimar lui Ghiță. Fostul primar a fost trimis acasă de o decizie a Agenției Naționale de Integritate (ANI). Între cei doi au apărut contre în momentul în care Ghiță devenise consilier al noului primar, Cosac. Poate că fostul șef de la primărie nu și-a putut stăpâni orgoliul și a fost lezat în mândrie când subalternul i-a devenit șef. Poate că și Cosac, ajuns primar, i-a dat cu flit lui Ghiță. Cert este că trebuie să ne așteptăm la o luptă strânsă cu final care, deocamdată, nu poate fi prevăzut.
Deși au avut scor bun la ultimele două rânduri de alegeri, pe liberali îi prind descoperiți localele la Vlădești. Cel mai probabil, din partea PNL va candida actualul secretar al primăriei, juristul Mihai Ghiță. Dar victoria va fi disputată între PSD și PER. Vlădești este o comună importantă pentru economia electorală nu atât ca număr de voturi, ci pentru faptul că este o localitate în plină dezvoltare, vecină cu Râmnicu Vâlcea. Pentru comunele din jurul Râmnicului, mai ales cele cu real potențial financiar (Mihaiești, Budești, Vlădești, Bujoreni și chiar Dăești) se vor da lupte interesante. Și chiar dacă cele două partide mari, PSD și PNL, sunt bine organizate electoral, un lucru este sigur: nici cu ai lui Gutău nu-i de glumă!