Marți, 2 aprilie 2019, a fost convocată Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomuniară (ADI) Salubrizare de către o treime din membri. După ce s-a constatat cvorumul, s-a trecut la vot iar noul președinte al ADI Salubrizare este primarul comunei Vlădești, Adrian Cosac.
Încă o dată se dovedește că președintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, a pierdut și susținerea propriilor primari, întrucât aceștia erau majoritari în ADI Salubrizare și totuși o parte au votat cu un pesedist.
Fostul președinte, consilierul județean PNL Victor Popescu, nu a participat la ședință.