1 iunie 2020

Cadouri de ziua lor pentru copiii instituționalizați, de la femeile ecologiste din Râmnicu Vâlcea

Luni, 1 iunie 2020, cu prilejul Zilei Internaționale a Copiilor,  Organizația Femeilor P.E.R. din Râmnicu Vâlcea, prin Irina Argeșanu împreună cu Președinta Organizației Municipale a aceluiași partid, Carmen  Preda au făcut cadouri constând în jucării copiilor aflați în grija Centrului pentru Victimele Violenței în Familie – Casa Maternă din Troianu.
„Atât eu, cât și colega mea, doamna viceprimar, Carmen Maria Preda am hotărât ca prima acțiune pe care o vom face după ridicarea restricțiilor să fie îndreptată spre o categorie de copii aflați în mare dificultate din punct de vedere familial și emoțional. Așadar, ne-am îndreptat atenția către Casa Maternă din Troianu. Sperăm că am reușit, măcar pentru câteva momente, să aducem bucurie în sufletele acestor micuți nedreptățiți de  soarta! „, a declarat Președinta P.E.R. Râmnicu Vâlcea, Irina- Maria Argeșanu.

You May Also Like