Dacă plecăm de la premisa că Malaia nu a fost niciodată o localitate săracă, nu găsim în istoria sa recentă administrații care au dus-o în coada clasamentelor județului Vâlcea. Găsim, însă, administrații care au spoliat-o de enormele ei bogății. Că spolierea nu s-a văzut așa rău sau nu s-a simțit așa tare se datorează faptului că mălăianul de rând este un harnic și un descurcăreț care, indiferent de cine i-a fost primar, a dat înainte. Aceasta nu înseamnă, însă, că localitatea cu cea mai mare întindere teritorială din județ mai poate reîncăpea pe mâna acelorași clici îmbogățite în chip pervers. În anul 2020, Malaia a rupt-o cu trecutul. S-a desolidarizat de ambele grupări care se luptau de douăzeci de ani pentru primărie. Atunci, liderul unuia dintre aceste grupări, care era primar liberal pe funcție, a pierdut alegerile. Inginerul silvic Gabriel Țolea, salariat al Gărzii Forestiere, căci despre el este vorba, n-a reușit să se ridice la așteptările legitime ale mălăienilor. Ce fel de administrație a făcut Gabriel Țolea cât a fost primar?! Amintim că în septembrie 2020, cu câteva zile înainte de alegeri, Malaia nu avea niciun proiect depus la niciun minister. Singurul „proiect” era să-și ia prietenii și să plece în Thailanda, în excursie.
Gabriel Țolea va fi și în 2024 candidatul PNL la primărie. Pentru că simte că n-are argumente să fie ales în detrimentrul pesedistului Gheorghe Dinculescu, Țolea a trecut la amenințări. Pe surse am aflat că liberalul s-ar fi dus la mai mulți întreprinzători din sectorul forestier să-i amenințe cu controale. Nici nu i-ar fi greu, și nici nu ar trebui să-i amenințe direct. Simpla sa prezență pe lângă gaterele lor, pe lângă perimetrele lor de exploatare, i-ar avertiza pe aceștia că dacă nu îl susțin, o pot păți. Totuși, locul lui Țolea de muncă este Garda Forestieră. Iar dacă amintim că această instituție este condusă tot de un liberal, Gheorghe Poenaru, atunci putem constata ușor presiunea la care sunt supuși silvicultorii din Malaia care nu sunt cu Țolea. A nu se uita că sectorul silvic (privat sau de stat) este unul dintre cele mai importante în comună, de el depinzând foarte mulți localnici. Realitatea va fi cea care-i va frânge definitiv cariera politico-administrativă a liberalului. În 2024, când va pierde a doua oară la rând alegerile locale, va fi băgat în depoul politicii liberale. Sau vândut pentru piese de schimb
Foto – Cozia Info