4 februarie 2022

Consilierul județean Ilie Fârtat, amendamente pentru Salvamont Vâlcea


La ultima ședință a Consiliului Județean Vâlcea, consilierul PNL Ilie Fârtat a solicitat sprijin pentru salvamontiștii voluntari ai județului nostru. Alesul liberal consideră că Vâlcea, ca județ turistic, are nevoie de un serviciu complet al Salvamontului, cu angajați și obiective precise. Mai mult, Ilie Fârtat a cerut ca norma de hrană și sporul de periculozitate să fie majorate, pentru că în acest moment sunt la nivelul anului 2014.

“Se știe că lucrez în sfera serviciilor de urgență și am avut acțiuni complementare cu echipele Salvamont Vâlcea. Cred că asta îmi dă dreptul de a aprecia activitatea lor din punct de vedere al imaginii și al profesionalismului pe care l-au avut în ultimii ani. În ultima perioadă că m-am documentat în județele din jurul județului Vâlcea – Gorj, Dolj, Brașov, Argeș – despre funcționarea acestui serviciu. De aceea vă propun două amendamente. În primul rând solicit aparatului tehnic al Consiliului Județean Vâlcea să se documenteze temeinic. Vă propun ca în cadrul Serviciului Salvamont să avem angajați, pentru că la ora actuală toate echipele lucrează pe bază de voluntariat. Un număr minim măcar de angajați, un nucleu de profesioniști care să facă parte din acest serviciu. După cum știți, au avut intervenții de o complexitate și o periculozitate maximă. Faptul că Vâlcea este un județ turistic, eu cred că ne obligă să ne ocupăm de acest serviciu. Al doilea amendament este mult mai concret. Din anul 2014 nu a mai fost actualizate norma de hrană și indemnizația de periculozitate. Prețurile au crescut, iar oamenii sunt voluntari în acest moment. Cred că trebuie să găsim pârghii de stimulare pentru autorizarea/acreditarea lor. Solicit, astfel, în cadru legal, să creștem norma de hrană la 80 de lei, numai pentru acțiunile în desfășurare, iar indemnizația de periculozitate să o facem pentru acești voluntari 100 de lei” – a spus consilierul PNL Ilie Fârtat.

Claudia Stanciu

O poti contacta pe Claudia Stanciu la adresa de e-mail: claudia_stanciu22@yahoo.com

You May Also Like