26 august 2018

Cristian Buican, drept la replică. Deputatul, între tragedia greacă şi drama shakespeariană

În virtutea dreptului la replică publicăm un comunicat emis de preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care încearcă să demonteze un articol apărut în Gazeta Vâlceană. Comunicatul, însă, este plin de minciuni sfruntate. Comunicatul doar, fiindcă deputatul este sincer, cinstit, corect şi devotat, ca orice politician din România. Se cuvine, totuşi, să facem nişte precizări pentru că dreptul la replică ,,trage” cu minciuni la foc automat.

Nu este nicio încercare de ,,şifonare” a imaginii preşedintelui PNL. De acest lucru se ocupă Cristian Buican, iar rezultatele s-au văzut la locale şi parlamentare.

Articolul (nu atacul, cum susţine parlamentarul în comunicat) este bazat pe documente, o parte din ele prezentate şi o parte neprezentate din lipsă de spaţiu, dar invocate în articol. Îi asigurăm pe cititorii noştri că n-am minţit cu privire la nici un document, la nicio cifră şi la nici altă informaţia publicată. Dacă am fi făcut-o, renumitul procesoman Cristian Buican ne-ar fi dat în judecată. Şi pentru epitetul ,,procesoman” avem dovezi: simpla căutare pe portalul instanţelor de judecată dovedeşte că liberalul acţionează foarte des în instanţă. Nu are sens să dezbatem aici şi plângerile făcute la Parchet sau la alte instituţii ale statului, făcute pe numele unor adversari politici, că intrăm în alte discuţii. Deci, dacă realitatea documentelor nu ne confirma, Buican ne făcea un proces. Oricum, nu e timpul pierdut nici acum.

N-avem nimic cu produsele Loviştea despre care foarte mulţi clienţi spun că sunt bune. Nu este nicio încercare de ,,distrugere a unei afaceri locale” aşa cum se patetizează deputatul care vrea să deturneze subiectul spunând că este o campania contra produselor naturale locale. Nici vorbă!

Din nici un cuvânt scris în articolul cu pricina nu reiese că am fi acuzat SC Lovagro (societate în care Buican are 90%) de vreo ilegalitate. Din contră, am menţionată că ,,manevra” prin care a obţinut spaţiile şi chiria mică este legală. Doar că s-a bucurat de bunăvoinţa administraţiei publice locale, ceea ce este o evidenţă. Dar nu o ilegalitate!

Altfel, comunicatul poate ,,smulge” nişte lacrimi dacă simpatizezi cu deputatul; are ceva între dramele tragediile grecilor antici şi dramele lui William Shakespeare. Îl redăm în întregime:

În urma apariţiei în publicaţia Gazeta Vâlceană a articolului intitulat „Pactul de neagresiune Gutău – Buican, devoalat cu documente. Şeful opoziţiei, contracte cu societăţile Primăriei Râmnicu Vâlcea”, pentru corecta informare a opiniei publice, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, face următoarele precizări:

1. Materialul de presă menționat nu este altceva decât o noua încercare jalnică de denigrare a imaginii deputatului Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, şi a unei afaceri locale, ce funcționează perfect legal. Aluziile privind eventuale ilegalităţi sunt pure speculații, care nu au niciun fundament real. Dacă autorul articolului consideră că ar fi ceva ilegal, îi sugerăm să se adreseze justiţiei, în caz contrar dovedind că articolul, la care facem referire, nu este altceva decât un nou atac fără temei la adresa deputatului Cristian Buican şi, mai nou, o încercare de a distruge o afacere locală.

2. Este regretabil că există astfel de oameni în presă care îşi fac un titlu de glorie din atacuri nejustificate, mincinoase şi manipulative la adresa unor afaceri locale, ce încearcă să promoveze produsele tradiţionale din judeţul Vâlcea, oferind oamenilor produse de calitate, naturale, făcute după reţete locale. Recunoaşterea de care se bucură produsele „Loviştea” din partea vâlcenilor reprezintă un fapt şi o realitate. În dorința disperată de a mai lansa un atac la adresa președintelui Cristian Buican, se încearcă, din păcate, și discreditarea unui brand local construit în ani de muncă asiduă. Autorul insinuează că familia deputatului Buican nu ar avea niciun drept sa dezvolte vreo activitate comercială în municipiul Rm. Vâlcea, aceasta trebuind, probabil pentru liniștea ziaristului în cauză, să se îndrepte spre alte județe, în caz contrar asupra sa ar plana suspiciunea ca ar face vreun „troc” cu edilul orașului. Se pare ca în opinia celui care semnează articolul-atac la adresa deputatului Cristian Buican, o relatie comercială intre o firmă, plătitoare de taxe și impozite și generatoare de noi locuri de muncă, și o societate din subordinea primariei ar fi un lucru ilegal și de condamnat.

3. Se pare ca în judetul Vâlcea s-a conturat un fenomen ce presupune atacuri frecvente şi încercări repetate de distrugere a orice fel de afacere locală, onestă. În urma unui plan bine regizat, cateva personaje din presa locală încearcă, cu cinism și disperare, discreditarea micilor afaceri locale. Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican face un apel public la presa vâlceană, neaservita intereselor obscure ale unor persoane sau grupuri de interese, pentru stoparea acestui fenomen de distrugere a economiei locale, ce devine îngrijorător. Ce interese se află în spatele acestor atacuri? Oare cei care le lanseaza au și curajul să răspundă? Sau preferă doar să se ascundă în spatele unor speculații, aruncate în spațiul public?

4. Deputatul Cristian Buican sugerează acestor reprezentanti ai presei locale să îşi îndrepte atenţia şi asupra activităţii, sau mai corect spus a inactivităţii, celor aflaţi vremelnic la conducerea acestui judeţ, cel puţin cu aceeaşi măsură și patimă cu care sunt tratate subiectele legate de membri PNL. Rolul presei locale ar trebui să fie unul decisiv în dezvoltarea acestui judeţ, în principal prin intermediul unei critici constructive la adresa puterii politice şi administrative, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii cetăţenilor. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă în prezent, o parte a presei locale alegând sa fie foarte critică cu Opoziţia şi suspect de binevoitoare cu Puterea, contrar uzuanţelor jurnalistice şi cutumelor breslei.

Biroul de presă al deputatului PNL Cristian Buican

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like