Cercul indiciilor că AUR Râmnicu Vâlcea a fost în spatele atacului împotriva primarului Mircia Gutău de la Realitatea TV se închide. Astăzi, prezentăm o serie de noi probe care duc la reprezentați sau lideri ai AUR Râmnicu Vâlcea. Aceștia au organizat ceva ce s-a vrut a fi un miting anti – Gutău. A ieșit o bășcălie ieftină, la propriu și la figurat, în care aproape toți cei 20 de protestatari aduși cu mașinile au recunoscut că li s-au promis câte 50 de lei. Detalii, AICI.
Contactat telefonic, Enache dezminte categoric. „Sunt valurile tinereții, vă rog să nu mă atacați. Eram însurat, dar fetele au vrut să facă o asemenea poză. Eu ies des pe Olt, în nord, cu barca (n.r. este vorba despre barajul din nordul municipiului Râmnicu Vâlcea, un loc numai bun de agrement). Acolo le-am întâlnit și m-au rugat să le plimb puțin. Nu am nicio legătură cu prostituate sau proxeneți” , a spus Enache. Cât de credibil este Enache, însă, după ce a declarat că nici în organizarea ,,mitingului” nu a avut niciun rol, el trecând „întâmplător” pe acolo?!
Poate cea mai urâtă pată se extinde asupra afaceristului Vicențiu Mocanu. Până în prezent, candidatul AUR la primăria Râmnicu Vâlcea nu a avut atacuri sub centură la adresa contracandidaților. Și-a expus proiectele și a criticat în limite decente actuala administrație. În filmările de la miting apare un puști pe o trotinetă. Este tocmai băiatul lui Mocanu (foto jos). La fel ca Enache, afaceristul pune acest fapt pe seama întâmplării. „Plecase de la școală cu trotineta, a văzut lume și cum sunt toți copiii curioși din fire, a trecut pe acolo. Nici vorba de vreo implicare a mea în miting” , a spus Mocanu. Este greu de crezut că un părinte responsabil cum se știe că este Vicențiu Mocanu și-ar fi trimis copilul, de doar 13 ani, la un asemenea eveniment. Dar, totuși, cuvântul „întâmplător”, mult prea rostit de reprezentanții AUR, pare singurul surogat de argument că nu ei ar fi orchestrat din umbră protestul.
În tot acest context, ce mai rămâne din demersul Realitatea TV? Cum știau cei din AUR Râmnicu Vâlcea când vin reporterii, dacă demersul jurnalistic nu a fost coordonat și politic? Sau tot „întâmplător” s-au desfășurat în același timp?! Iar dacă s-a dovedit implicarea masivă a AUR în demersul postului central de televiziune, ce se alege din „dezvăluirile” făcute acolo?!