13 iunie 2020

De ce trebuie Gutău să-și îndepărteze niște colaboratori. Concluziile unei declarații greșite

Lanțul trofic politico – administrativ din Vâlcea îl are în vârf pe Mircia Gutău. Neînvins în campanii electorale cărora li s-a pierdut șirul, Gutău e cât un partid. Cine nu e de acord cu afirmația asta să își imagineze orice alt politician vâlcean candidat la primăria Râmnicu Vâlcea din partea PER. Cam ce rezultate ar avea? Dar ce se întâmplă când ditamai masculul alfa al politicii locale face o eroare care dă apă la moară adversarilor? 

Ieri, 12 iunie 2020, primarul Râmnicului a declarat în conferința de presă că pentru stabilitate și pentru respectarea votului democratic ar face alianță și cu șeful liberalilor vâlceni, Cristian Buican, dacă acesta ar câștiga președinția Consiliului Județean. O asemenea declarație spusă de oricine altcineva ar fi cântărit normal. De la Gutău, însă, a căzut ca o piatră de moară. Cum să facă primarul alianță cu șeful celor care îl vor nu doar căzut, ci din nou în pușcărie? Reacțiile n-au întârziat. Prima a fost Claudia Banu, președinta PNL Râmnicu Vâlcea, doamna care n-a participat nominal la nicio întrecere electorală. De pe ,,înaltul” voturilor obținute în atâția ani Banu a spus că nici nu vrea să audă de o alianță cu Mircia Gutău. Apoi, Cristian Buican. Deputatul a scris un text lung și prost pe Facebook prin care își declara adeziunea la cauza candidatului PNL la primăria Râmnicului, Virgil Pîrvulescu. Cu alte cuvinte, tu vrei, Mircio, să faci alianță cu noi, dar noi nu vrem pentru că ești corupt, pesedist, scazi în sondaje și vrem să venim noi la cașcaval. 

Declarația greșită a lui Mircia Gutău a dat motiv liberalilor să se umfle în pene și să-l refuze. Ei, care i-au cărat geanta, care i-au luat scamele de pe sacou în 2016 când era gata – gata să candideze de la PNL, au ajuns să-l refuze! În jurul oricărui lider se formează o echipă, un anturaj, un grup de colaboratori. Așa se întâmplă și în jurul lui Gutău. Dar la fel ca în jurul oricărui lider, colaboratorii profită. Ajung la funcții și demnități pe care fără primar nici nu le-ar visa. Între aceștia există câțiva care ar vrea să se ajungă la o alianță cu liberalii lui Buican. De ce? Ei știu. Probabil că tot pentru  a-și păstra niște avantaje. 

Odată în plus s-a adeverit că Mircia Gutău are în PNL nu adversari politici, ci dușmani. Oameni care nu-i vor doar funcția, dar îl vor în pușcărie, îi atacă familia, îl vor desființat pe toate planurile. În acest context, cu cine să faci alianță?! Dacă s-ar pune problema unor alianțe sau pacte de neagresiune, aceste trebuie căutate în altă parte.

Crisu Popescu

Crisu Popescu poate fi contactat pe adresa de e-mail cry_crishu@yahoo.it

You May Also Like