La prima vedere, programul de guvernare este o binecuvântare, un măr roșu, mare și dulce. Dar, când începi să muști din el simți putregaiul.
Veniturile colectate de actualul guvern sunt un dans pe sârmă, iar miniștrii acrobați fără vocație. Așa se pot descrie cele două luni de bâlbâială ale puterii Grindeanu, dirijate din umbră, mai nou pe ritmuri de samba, de către Liviu Dragnea. Acrobații poveștii noastre înregistrează însă record după record, dar în sens negativ. Încet, dar sigur, baloanele de săpun ale programului de guvernare încep să se spargă în spațiul public.
Studenții înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior acreditate, beneficiau, conform planului de guvernare, de gratuitate la transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, până în a treia zi de proteste, când, gratuitatea a fost acordată doar pe ruta localitate de domiciliu – localitate în care studiază. Nu s-a mai ținut cont că studenții beneficiază de mobilitate, de programe de internship, de practică, de vizite de studiu.
TVA 0 pentru achiziția de locuințe este imposibil de implementat, deoarece nu respectă normele europene.
Măsura ieftinirii medicamentelor cu 35%, s-a dovedit a fi și ea scrisă pe genunchi, deoarece aplicarea ei ar însemna o criză profundă a medicamentelor pe piața din România.
Dacă românii scapă de taxa pe stâlp, vor avea parte de acum încolo de o taxă pe depozitarea deșeurilor la groapa de gunoi.
Scade factura la energie electrică, dar crește factura la gaze.
Nu mai avem timbru de mediu, dar vom avea eco-vignetă.
Se majorează salariul minim, dar din cauza contribuțiilor pe care le va avea de plătit angajatorul, va crește rata șomajului.
Declarația conform căreia, “Până la pragul de 4.000 lei, salariile se dublează; după 4.000 de lei este o creștere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 de lei sunt creșteri, dar nu foarte mari”, s-a dovedit a fi o “greșeală de comunicare”.
Programul de tipul Moș Crăciun are o singură filosofie de guvernare: creșterea veniturilor la buget, indusă din creșterea salariilor. Doar că aceste pomeni, mai devreme sau mai târziu, vor afecta economia într-un mod dezastruos, în condițiile în care ANAF trage deja un semnal de alarmă: Au scazut încasările!
Bugetul marilor speranțe ia forma Cutiei Pandorei. Peste efervescența măririlor de pensii și salarii, eliminarea sau reducerea unor taxe, vine scrisoarea Comisarului pentru Afaceri Europene, Pierre Moscovici, care estimează că “România va înregistra în acest ritm deviații semnificative ale obiectivelor bugetare pe termen mediu, iar balanța structurală va suferi noi deteriorări în 2017 și 2018”. În aceeași scrisoare se mai afirmă că, până la momentul lansării Prognozei de Primăvară (aprilie 2017), guvernul ar trebui să anunțe ”credibil” care sunt măsurile menite să readucă deficitul bugetar în țintele Pactului de Stabilitate. Estimările Comisiei diferă semnificativ de cele ale guvernului: pentru 2017, guvernul Grindeanu anunță, de exemplu, un deficit de 2,96% din PIB, în vreme ce Comisia este de părere că acesta va atinge 3,6% din PIB.
Cu toate că economia românească devine vulnerabilă în fața unei crize, subiectele discutate în spațiul public se referă la grațiere și inadmisibilitatea “ca un condamnat pentru corupție să împartă celula de 3m pe 3, cu 3 în pat, în mizerie și igrasie”. Coruptul a devenit un personaj arhetipal, iar construcția de noi penitenciare o prioritate. Fără să am intenția de a antagoniza conceptele, mi-aș dori să le reamintesc guvernanților că pe lângă închisori avem nevoie de școli dotate și pe lângă bunăstarea condamnaților trebuie asigurate condiții decente pentru pacienți.
Unde se termină adevărul și unde începe minciuna? Care sunt temele reale și cele false? Timpul, dacă va mai avea răbdare cu noi, ne va focaliza coordonatele. Până atunci, ne vom scălda în acest bâlci al deșertăciunilor, amețiți de aburii marilor promisiuni electorale, iar poporul se va lăsa cumpărat cu banii din propriile buzunare, până la insolvență.
Vă mulțumesc.
Romulus Bulacu