Recent, deputatul PSD Vâlcea, Daniela Oteșanu, a făcut demersuri la Ministerul Educației în vederea identificării de soluții suplimentare pentru oferirea de suport psihologic copiilor care au ambii părinti plecați la muncă în străinătate. Parlamentarul vâlcean consideră că micuții care sunt lăsați în creșterea rudelor au nevoie de o atenție specială la școală și de o îndrumare mai aplicată.
„Având în vedere că la nivel naţional sunt aproape 20.000 de copii care au ambii părinti plecaţi la muncă în străinătate, vă rog să-mi comunicaţi ce soluţii aţi adoptat pentru a include minorii rămaşi în ţară în grija rudelor sau apropiaţilor în programe de monitorizare și consiliere psihologică.
Cu toate că totalul copiilor cu parinţi plecaţi la munca în strainatate a coborât la 92.027, mai puţin cu 2.964, conform datelor centralizate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, este important să se reducă rata de suicid şi depresie la cei care nu pot suporta despărțirea de familia de origine pentru o perioadă îndelungată de timp.
Dintre cei 16.331 de copii cu ambii parinţi plecați la muncă în străinatate, 15.248 se aflau în îngrijirea rudelor de până la gradul IV, fără măsuri de protecţie, restul flind plasaţi la un asistent maternal, centre de plasament sau alte familii ori persoane.
În acest sens consider că aceşti minori au nevoie de o pregătire suplimentară privind orientarea şcolară şi consilierea individuală. Copiii ai căror parinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate reprezintă o categorie specială, neinclusă în programe speciale sau pedagogice. Aceşti copii nu sunt, toretic, singuri, ei au părinţi, dar care nu sunt lângă ei, îi iau de la şcoala, nu le verifică temele. Din aceste cauze, ei devin introvertiți, nesiguri şi de multe ori abandonează şcoala, pentru că nu fac faţa solicitărilor pedagogice” – precizează deputatul Daniela Oteșanu în interpelarea sa către Ministerul Educației.