Proiectul acestei legi, a luat naștere în urma multor discuții pe care le-am purtat cu aleșii locali din zone montane, proprietari de terenuri, oameni interesați pentru dezvoltarea turismului în România și jurnaliști vâlceni.
Am inițiat proiectul “Schi în România” împreună cu mai mulți colegi deputați și senatori, în anul 2018.
La vremea respectivă, la invitația mea, s-au deplasat în județul Vâlcea președintele și membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, vicepreședintele și reprezentanții Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și parlamentari din alte comisii, la o întâlnire de lucru unde am prezentat conținutul inițiativei legislative și avantajele unei asemenea legi.
Ne-am deplasat în zona Obârșia Lotrului pentru a vedea, la fața locului, problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale și investitorii privați în dezvoltarea zonelor turistice din localitățile montane.
Cu toții, au sesizat faptul că nu pot lua parte la realizarea Programului național de dezvoltare a turismului “Schi în România”, că nu pot face investiții în amenajări de pârtii, instalații de transport cablu, pensiuni, stații de iluminat sau prelucrat zăpadă, că turismul montan în România nu are nici o șansă să se dezvolte dacă noi nu vom modifica legislația.
Procedura actuală de scoatere definitivă din fondul forestier național sau din circuitul agricol a terenurilor este greoaie, neclară, birocratică, scumpă, făcând imposibilă transformarea României într-un domeniu schiabil și imposibil de pus în valoare această extraordinară facilitate, ce ne-o oferă natura.
Proprietarii de terenuri din jurul pârtiilor, mulți din Vâlcea, mi-au solicitat ajutorul pentru a le ușura procedurile de parcurs în vederea realizării proiectelor și investițiilor.
Alți reprezentanți ai administrațiilor locale, proprietari, investitori mi-au spus că vor să amenajeze noi zone schiabile solicitând la unison modificarea legislației.
Mulți dintre aceștia, mi-au dat exemplu dezvoltării turistice pe care a cunoscut-o Austria, în urma promovării unor legi în sprijinul investitorilor.
Prin urmare, am inițiat alături de colegii mei acest proiect legislativ, care acum a devenit lege!
O lege care modifică Legea nr. 526/2003 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare a turismului.
În luna aprilie 2019 am dezbătut-o și votat-o in plenul Camerei Deputaților (cameră decizională), fiind adoptată cu un număr de 263 de voturi pentru.
În lege, în anexa acesteia, am reușit să introduc toate zonele identificate pentru dezvoltarea domeniului schiabil și practicarea altor sporturi de iarnă, cu potențial turistic, din Județul Vâlcea, așa cum mi-au fost ele comunicate de primari, după discuțiile purtate cu aceștia (Horezu, Vaideeni, Malaia, Voineasa, Perișani).
Această lege simplifică scoaterea definitivă din fondul forestier sau din circuitul agricol atât pentru beneficiarii unității administrativ teritoriale, căt și pentru persoane fizice sau juridice.
Legea permite punerea în valoare a imensului potențial turistic al României!
Ea va autoriza efectuarea de investiții în infrastructura montană, modernizarea domeniilor schiabile existente și dezvoltarea unora noi! Va conduce la creșterea gradului de confort oferit turiștilor, și implicit va înzeci numărul acestora.
Sunt bucuros că am reușit să îmi respect promisiunea făcută oamenilor din zonele montane vâlcene, oamenilor de afaceri ce doresc să investească în acest domeniu, dar și celor ce vor fi beneficiarii acestor servicii!
Sunt mândru că prin această lege, contribui la dezvoltarea întregii infrastructuri din zonele montane ale țării noastre și la modernizarea României!
Mulțumesc colegilor din Parlament, care au înțeles importanța modificării acestei legi și au fost alături de mine în acest demers!
Respect primarilor pentru modul în care au știut să-mi prezinte problemele comunității ce o reprezintă!
Multumesc presei vâlcene pentru sprijin și pentru modul în care face cunoscute inițiativele legislative pe care le-am realizat!
Mulțumesc celor care mă susțin și au încredere în mine!
Mulțumesc colegilor mei din grupul parlamentar PSD care, așa cum au promis în campania electorală, gândesc și promovează legi benefice oamenilor și îndreaptă România spre normalitate!
Sloganul PSD este cel care, datorită lucrurilor bune pe care le facem, pe zi ce trece, dă încredere, tot mai multor români!
“Îndrăznește să crezi în România”!
Deputat PSD Vâlcea, Eugen Neață