Județul Vâlcea este atât de pitoresc și de atractiv și datorită formelor de relief pe care le etalează: munte la nord, dealuri subcarpatice în zona centrală și câmpii pe valea râurilor care îl străbat de la nord la sud. Fiecare formă de relief a generat în rândul locuitorilor ocupații diferite, de la exploatarea resurselor naturale din adâncuri și până la creșterea animalelor și la cultivarea suprafețelor cu pomi fructiferi, viță de vie, cereale și legume necesare supraviețuirii. Suntem un județ bogat din multe puncte de vedere.
Contactul meu cu oamenii, din ce în ce mai intens în perioada muncii de parlamentar, m-a ajutat să înțeleg cât de mult au nevoie vâlcenii de ajutorul statului în valorificarea proprietăților pe care le dețin și a rezultatelor muncii lor de zi cu zi. De la realizarea investițiilor în turismul montan din nordul județului, până la utilizarea în scop personal a lemnului din propriile păduri și la colectarea centralizată a produselor zootehnice și pomicole.
Am inițiat legi și amendamente la legile existente care să îmbunătățească viața și activitatea oamenilor. A tuturor oamenilor care trăiesc în România, pornind de la exemplul vâlcenilor cu care am contact permanent.
Mă bucură orice inițiativă locală și națională care se apleacă asupra nevoilor concrete ale oamenilor și din acest motiv țin să spun câteva cuvinte despre programul de 44 de milioane de euro (220 milioane lei) pe care Ministerul Agriculturii l-a deschis pentru dezvoltarea afacerilor și creșterea numărului locurilor de muncă în zona montană. 34,6 milioane lei sunt pentru înființarea de stâne noi.
Înființarea centrelor de colectare/prelucrare a laptelui și a centrelor de colectare/prelucrare a fructelor de pădure, a ciupercilor și/sau a plantelor medicinale și aromatice vor fi susținute cu un buget de peste 100 de milioane de lei. Inițiativa colegilor mei social-democrați din Guvernul României este una recentă și îi îndemn pe vâlceni să profite de fiecare sprijin financiar pentru proiectele personale pe care le au în zonele ocupaționale în care trăiesc. Zona montană a județului Vâlcea se numără printre cele care pot beneficia de acest program.
Deputat Eugen Neață