20 noiembrie 2019

Deputatul Vasile Cocoș: „Eu am încredere că electoratul va sancționa atitudinea domnului Iohannis”

Deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Cocoș, a vorbit, în cadrul unei emisiuni televizate, despre refuzul lui Klaus Iohannis de a merge la o confruntare face-to-face cu Viorica Dăncilă. Parlamentarul vâlcean dezaprobă atitudinea candidatului liberal și speră ca electoratul să-l sancționeze pentru lașitatea sa.

„Dacă ar fi avut loc dezbaterea electorală între cei doi candidați, sunt convins că acei oameni indeciși din țară și din străinătate ar fi ieșit la vot. Pentru că în urma acestei dezbateri cei doi candidați ar fi scos o parte din electoratul nedecis. Eu am încredere că electoratul va sancționa atitudinea domnului Iohannis. Ceea ce a organizat dânsul nu a fost de fapt o dezbatere, a fost o conferință de presă specială în care domnul Iohannis a răspuns la niște întrebări ale unor jurnaliști care nu sunt reprezentanții întregului electorat. A fost selectată și presa pentru ca această conferință să dea bine (…) În locul domnului Iohannis aș fi acceptat confruntarea cu Viorica Dăncilă pentru că, în primul rând, este o doamnă. Și tocmai de aceea doamna Dăncilă nu cred că s-ar fi manifestat ca un bărbat, adică puțin mai dur, ci s-ar fi manifestat elegant. Doamna Dăncilă nu s-ar fi dus să facă scandal, ci să pună niște întrebări firești” – a declarat deputatul PSD Vasile Cocoș.

You May Also Like